Faza nr. 3 - Abonamentele

Preluasem de la fosta secretara un borderou care pleca in fiecare luna la posta, care pe baza lui, facea expeditii in tara. Toate bune si frumoase. Numai ca, de regula borderoul meu zacea si cate doua saptamani sub birourile celor de la Posta, care uitau de el. Rezultatul: nu ajungeau abonamentele la destinatie la timp. Vinovatul :Oana. Mi-au mancat zilele abonamentele alea. De fapt zilele mi le-am mancat singura ca abonamentele nu au avut saracele nicio vina. Ar fi trebuit sa ii sun in fiecare zi, sa ii amenint pe cei de la Posta, sa fiu ferma si sa ii determin sa isi faca treaba. Ca doar nu imi faceau mie favoruri. Era treaba loc pentru care erau platiti. Asa era normal ... dar eu trebuia sa duc stresul meu si pe al celor de la posta si pe al celor din firma care considerau ca nu au ei de ce sa se streseze cu ale lor cand Oana FRAIERA se poate stresa si agita pentru toti si toate. Am patit-o cu abonamentele de doua ori. Prima oara pentru ca am incurcat un plic si au intarziat revistele foarte mult la o abonata, (aici a fost intradevar vina mea, insa nu meritam URLETELE si apelativele care mi-au fost adresate de catre Patron) si a doua oara cand Posta Romana a cam uitat de abonamente. Drept pentru care am fost chemata in birou alaturi de cei trei directori, dintre care doi URLAU la mine. Am fost invinuita ca documetele nu aveau semnatura si stampila.
"- Ce vrei sa fac cu hartiile astea? Nu vezi ca nu au nici stampila nici semnatura ? Ce vrei sa fac ? Sa ma sterg la fund cu ele ?" zbiera Patronul la mine rosu la fata.
Am inlemnit. Cand m-am dezmeticit am incercat sa ii explic ca asa le-am preluat si nu am avut de unde sa stiu ca posta o sa imi faca asemenea probleme. Nu avea rost ... omu' asta cand se enerva nu mai auzea nimic. Cred ca trebuia sa scoti un pistol sa il ameninti cu el sau sa ii tragi o injuratura sanatoasa, sa o palma ca sa ii captezi atentia. Printre urletele lui, o mai distingeam si pe Cotoroanta care incerca sa imi mai puna in carca inca cateva:
"- Da! Oana e de vina! Si pentru cutare... si pentru cutare..."
Urechile mele auzeau dar mintea mea nu putea sa priceapa ce avea nemernica de Cotoroanta cu mine. O zicea cu atata patima si convingere ca mai aveam putin si o credeam pana si eu.
Interventia Tehnicului insa, m-a adus la realitate:
"- Hai mai fii serioasa! Sa nu exageram. Acum incerci sa ii pui in spate lucruri aiurea."
Si-au facut numarul: au urlat, au sters cu mine pe jos ... si pana la urma am parasit biroul. Cum biroul respectiv avea geamuri, toata firma a vazut show-ul. Am iesit de acolo vie, dar in niciun caz nevatamata. Oh, da ! Eram vatamata rau ! Aveam lacrimi in ochi ! Ma apasa ceva pe piept si simteam ca nu pot sa respir ... tremuram ... ma clatinam ...dar nu plangeam. Si nu am plans. Ca teleghidata m-am indreptat catre biroul meu si m-am asezat. Mi-am luat capul in maini si am incercat sa ma reculeg ... Prin cap imi trecea un singur gand ... sa imi dau demisia ... nu am facut-o ... am stat si am inghitit ... pentru ca din multe puncte de vedere nu am avut incotro. Eram singura ... ma intretineam singura si eram speriata ... foarte speriata ... Concluzie : 3-0 pentru ei.