Faza nr. 3 - Abonamentele

Preluasem de la fosta secretara un borderou care pleca in fiecare luna la posta, care pe baza lui, facea expeditii in tara. Toate bune si frumoase. Numai ca, de regula borderoul meu zacea si cate doua saptamani sub birourile celor de la Posta, care uitau de el. Rezultatul: nu ajungeau abonamentele la destinatie la timp. Vinovatul :Oana. Mi-au mancat zilele abonamentele alea. De fapt zilele mi le-am mancat singura ca abonamentele nu au avut saracele nicio vina. Ar fi trebuit sa ii sun in fiecare zi, sa ii amenint pe cei de la Posta, sa fiu ferma si sa ii determin sa isi faca treaba. Ca doar nu imi faceau mie favoruri. Era treaba loc pentru care erau platiti. Asa era normal ... dar eu trebuia sa duc stresul meu si pe al celor de la posta si pe al celor din firma care considerau ca nu au ei de ce sa se streseze cu ale lor cand Oana FRAIERA se poate stresa si agita pentru toti si toate. Am patit-o cu abonamentele de doua ori. Prima oara pentru ca am incurcat un plic si au intarziat revistele foarte mult la o abonata, (aici a fost intradevar vina mea, insa nu meritam URLETELE si apelativele care mi-au fost adresate de catre Patron) si a doua oara cand Posta Romana a cam uitat de abonamente. Drept pentru care am fost chemata in birou alaturi de cei trei directori, dintre care doi URLAU la mine. Am fost invinuita ca documetele nu aveau semnatura si stampila.
"- Ce vrei sa fac cu hartiile astea? Nu vezi ca nu au nici stampila nici semnatura ? Ce vrei sa fac ? Sa ma sterg la fund cu ele ?" zbiera Patronul la mine rosu la fata.
Am inlemnit. Cand m-am dezmeticit am incercat sa ii explic ca asa le-am preluat si nu am avut de unde sa stiu ca posta o sa imi faca asemenea probleme. Nu avea rost ... omu' asta cand se enerva nu mai auzea nimic. Cred ca trebuia sa scoti un pistol sa il ameninti cu el sau sa ii tragi o injuratura sanatoasa, sa o palma ca sa ii captezi atentia. Printre urletele lui, o mai distingeam si pe Cotoroanta care incerca sa imi mai puna in carca inca cateva:
"- Da! Oana e de vina! Si pentru cutare... si pentru cutare..."
Urechile mele auzeau dar mintea mea nu putea sa priceapa ce avea nemernica de Cotoroanta cu mine. O zicea cu atata patima si convingere ca mai aveam putin si o credeam pana si eu.
Interventia Tehnicului insa, m-a adus la realitate:
"- Hai mai fii serioasa! Sa nu exageram. Acum incerci sa ii pui in spate lucruri aiurea."
Si-au facut numarul: au urlat, au sters cu mine pe jos ... si pana la urma am parasit biroul. Cum biroul respectiv avea geamuri, toata firma a vazut show-ul. Am iesit de acolo vie, dar in niciun caz nevatamata. Oh, da ! Eram vatamata rau ! Aveam lacrimi in ochi ! Ma apasa ceva pe piept si simteam ca nu pot sa respir ... tremuram ... ma clatinam ...dar nu plangeam. Si nu am plans. Ca teleghidata m-am indreptat catre biroul meu si m-am asezat. Mi-am luat capul in maini si am incercat sa ma reculeg ... Prin cap imi trecea un singur gand ... sa imi dau demisia ... nu am facut-o ... am stat si am inghitit ... pentru ca din multe puncte de vedere nu am avut incotro. Eram singura ... ma intretineam singura si eram speriata ... foarte speriata ... Concluzie : 3-0 pentru ei.

Faza nr. 2 - Misterioasa disparitie a dosarului

Intr-o dimineata s-a ratacit un dosar. Patronul era cu o falca in cer si una in pamanat si o batea la cap pe Cotoroanta sa il faca sa apara. Cotoroanta ii zice ca eu sunt de vina. Ca mi-a dat dosarul si i l-am ratacit. La care el :
" - Pai adu-o pe Oana aici si cautati-l!"
La care ea:
"-Pai nuu ca eu nu prea ma inteleg cu Oana !"
El:
"- Nu te intelegi cu ea ? Pai da-o afara !"

Concluzie : Nu conteaza cum lucrezi, cat si cum muncesti si cate sacrificii faci ! Daca vacii aleia nu ii place fata ta (mai bine zis nu ii place faptul ca NU vrei sa o pupi in fund) trebuie sa fi dat afara !

Nu, nu am fost data afara. Poate ca ar fi fost mai simplu pentru mine. Mult mai simplu. Ceea ce este foaaarte interesant este ca nici acum nu am habar despre ce dosar era vorba. Era in orice caz unul pe care nu il vazusem in viata mea ... dar ce mai conteaza ? V-am spus eu: cand esti deja catatogat, nimic nu mai conteaza ... nici macar ca ai ochi frumosi. In fine : punct lovit, punct ochit 2-0 pentru ei.

Din pacate am constatat in nenumarate randuri ca majoritatea angajatorilor practica intimidarea si alte metode o data ce nu le mai place fata ta ! Asa ca .. nu am sa mai dramatizez pe tema asta ! Vorba celor de la e-jobs :"E un job! Nu o casnicie !"

Faza nr. 1 – Documentele de la licitatie

Eram angajata de vreo luna-doua. Editura a participat la o licitatie si mi-au fost date niste documente de xeroxat. Nu stiam ca era vorba de balanta si bilant. V-am spus in introducere nici nu stiam ce sunt alea si nici cum arata. Mi-am facut treaba. Le-am xeroxat, le-am asezat in dosare si le-am inmanat mai departe. A doua zi, panica : documentatia pentru licitatie nu a fost completa. Bilantul era pe 2004 si nu pe 2005 asa cum trebuia. Asta am aflat mai tarziu. Pana sa ma dezmeticesc Cotoronta deja ma numise vinovata si Patronul venise la mine sa imi faca observatie. M-am uitat la el interzisa.

Am incercat sa ii explic ca nu e vina mea. Nu a fost chip sa inteleaga. Am realizat apoi a cui a fost vina : a contabilului sef. Prea tarziu insa. Ce mai era de facut ? Eram deja stigmatizata. Soarta mea era deja hotarata. Dar asta aveam sa aflu mai tarziu. Concluzie : 1-0 pentru ei.

Al treilea loc de munca - Introducere

Personajele - scurta descriere
Patronul - burtos, scund, viclean (o adevartata vulpe trebuie sa precizez ), uns cu toate alifiile si fost securist pe deasupra - deci suspicios si paranoic pana la D-zeu si inapoi
Cotoroanta - genul de dama care decide ca daca nu esti cu ea, esti categoric impotriva ei. Dornica sa fie pupata in fund mereu si adorata. Gata oricand sa isi scoata ghearele si sa iti vina de hac si gata sa tipe atunci cand nu reuseste sa te convinga altfel !
Tehnicul - Genul de om despre care nu stii in niciun moment daca este cu tine sau impotriva ta
The Jackass - Cosmarul vietii mele
Mistery Guy
Jonny Bravo - Un mascul care se credea prea mascul - Cand pasea in incapere, intai ii intrau pectoralii si apoi restul corpului. Imi lasa mereu impresia de cocos infoiat.

Don Juan - Ei bine dragii mei ... asta se dadea la toate gagicile ... era un fenomen ...
Angelina - Gura mare cat o sura si mult tupeu - ca doar asa e frumos la o gagica din secolul nostru. Nu ? Daca la Jonny intrau in incapere mai intai pectoralii, ei bine, la gagica asta intra pieptul frate ! Da' ce piept ! Ce nu am eu, avea ea de vreo 4 - 5 ori. Dumnezeule! Se uitau masculii din firma la ea, salivand la propriu. Iar ea, fiind mai mult decat constienta de darul minunat de la natura se lasa in voia privirilor si a comentariilor ...

Ei bine dragii mei ... aici am stat un an de zile in cap ... Imi amintesc si acum cand am plecat spre interviu bezmetica si speriata. Am intarziat 30 de minute ... efectiv nu am gasit adresa ... am ajuns in final ... Am avut o rivala care a ramas in proba cu mine. Au vrut sa ne tina pe amandoua ... ea a renuntat ... a venit la mine si mi-a spus ca pe ea nu o incalzeste cu nimic postul de secretara ... ca ea nu a terminat facultatea ca sa fie secretara ... si a plecat si am ramas eu ... printre vreo 10 barbati si vreo 6 femei (astia erau cei de la etajul 1).
La inceput totul a fost ok ... adica a durat ceva pana m-am dezmeticit ... nu stiam NIMIC ... nu stiam sa fac legatura la telefoane, nu stiam ce e ala certificat de inregistrare si nici cum arata ... eram un dezastru ... au avut rabdare cu mine ... eu insa eram atat de stresata si aiurita incat i-am scos din minti. Si directorul (patronul de fapt) care parea foarte de treaba la inceput, si-a dat intr-un final arama pe fata . A izbucnit la un moment dat : " Eu inteleg ca am luat un om fara experienta, dar nici chiar asa ! Nu se mai poate ! " Precizez ca a mai zis ceva ... nu foarte urat, dar nici foarte frumos ... dar oricum TIPA cand a spus cuvintele. Recunosc ca nu m-a ajutat sa ma trezezc si sa nu mai fac greseli ... din contra eram din ce in ce mai stresata ... La vremea aceea nu eram constienta ca oricine greseste si ca acesta nu e un motiv sa fie tratat urat. Offf ... la vremea aceea nu stiam multe ...
Ideea e ca eram un copil prostut, corect si cinstit ... si timp de un an de zile am ajuns sa inghit tot felul de tampenii nefiind capabila sa spun stop. Am avut vreo 4 izbucniri ... era si normal doar ma abtineam mai tot timpul ... o sa va povestesc despre izbucnirile mele mai tarziu ... acum o sa ma axez pe nedreptatile comise de ei. Au fost atat de multe ca am pierdut de mult sirul ... ajunsese sa mi se para normal sa stearga cu mine pe jos ( INCREDIBIL NU ???!!!) . In cateva luni de zile am devenit omul care le facea pe toate : Nu mergea xeroxul :
- Oanaaaa nu merge xeroxul !
Nu mai erau capse :
- Oanaaaa nu mai sunt capse !
Nu se gaseau niste dosare :
- Unde sunt dosarele ? Chemati-o pe Oana !
Nu sunt in regula documentele la licitatie :
- Oanaaaa ce ai facut cu documentele ?!
Nu au ajuns comenzile la destinatie !
- Oanaaaa suna si vezi de ce nu au ajuns !
Clientii faceau plangeri !
- Oanaaaa solutioneaza reclamatiile !
Peste tot nu auzeam decat Oana, Oana si iar Oana ! Ceva nu era in regula cu siguranta era Oana de vina ! Ajunsesem sa intocmesc borderouri de expeditie (care trebuie sa precizez ca nu era treaba mea), sa ambalez colete postale ( care deasemenea nu era treaba mea ... cei de la magazie stateau cu mainile in san si se uitau la mine cum le faceam treaba si daca indrazneam sa le dau ceva de facut se uitau urat la mine ca parca nu era treaba lor sa ma ajute) si alte zeci de lucruri care nu imi intrau in atributii ... Duceam in spate toata firma ... faceam munca a doi oameni (cel putin) si nu mai dadeam randament ... munceam de imi ieseau ochii din cap si in schimb nu primeam decat tipete si urlete. Mi-au facut muuulte ... dar in final le-am facut si eu ... sau ma rog, am pus cat de cat piciorul in prag ... trebuie sa recunosc insa ca desi se spune "mai bine mai tarziu decat niciodata" am reactionat cam tarziu pentru ca eram deja intr-un stadiu avansat de oboseala psihica si cu nervi la pamanat, sau mai bine zis "pe bigudiuri" ca sa parafrazez o actuala colega. :) In continuare voi relata cateva faze facute de ei si apoi raspunsurile mele. O sa tin si un scor ... desi sunt sigura ca m-au facut ... mai mult ca sigur m-au facut...

Al doilea loc de munca

Dupa ce am absolvit prima facultate, si cand eram deja inscrisa la a doua, am decis sa renunt la promotii si sa ma angajez full-time. Nestiind la momentul respectiv cum sa fac sa imi gasesc un loc de munca decent am mers pe mana unei studente la medicina (pe care am cunoscut-o la o promotie in Carrefour Militari) si am ajuns la o societate comerciala pe un post de Merchandiser. Salariul evident f f f mic. Habar nu aveam in ce m-am bagat. M-am dezmeticit dupa aceea. Doua saptamani de trezit la 5 30 dimineata, carat tomberoane prin depozit, aranjat marfa in depozit si la raft, si stat in picioare 8 ore pe zi si-au cam spus cuvantul asupra sclifoseniei mele ! Pentru cei care nu au inteles ... ei bine ... ajungeam acasa in fiecare seara pe la 17:30 ... si inainte sa intru in casa ... ma opream in fata usii si bagam o repriza de plans. Ma linisteam si intram. Dimineata suna ceasul la 5 si ceva ... ma trezeam ... si iar incepeam sa plang. Trebuie insa sa precizez ca plangand ma spalam, ma imbracam, mancam printre sughituri (fara sa ma vada cineva plangand bineinteles) si pana ieseam pe usa ma linisteam. Si a doua zi o luam de la capat !
Nu pot sa spun ca ma tratau inuman ... doar ma plateau prost si eu cum eram Mutulica si nu ziceam nimic stateam si inghiteam ...
Si asa am tinut-o doua saptamani ... trebuie sa precizez ca in timpul asta imi cautam alte servicii mai decente. Care se pare ca nu au intarziat sa apara. Pentru a ma putea duce la interviuri mi-am luat liber o zi. Au facut ei scandal dar nu au avut ce face. M-au lasat. In Romania Libera am gasit printre altele si un post de secretara la o alta Societate Comerciala. Nu am sa va mai retin atentia cu celelalte interviuri neinteresante. Am sa ma concentrez doar pe ultimul pentru ca el a fost decisiv. Urmand sa va povestesc pataniile la noul loc de munca in urmatorul episod am sa insist acum pe descrierea modului in care mi-am dat demisia din postul de Merchandiser. Deoarece noul angajator vroia sa ma tina o saptamana in proba a trebuit sa fac cumva sa imi dau demisia. Fiindu-mi jena sa spun adevarul am inventat o problema personala urgenta care imi solicita doua saptamani pentru a o rezolva. Sefa mea auzind asta ... nu a avut incotro si mi-a dat foaia pe care mi-am scris demisia. Precizez ca nu a fost deloc incantata ... in ziua in care mi-am dat demisia, contractul meu fusese inregistrat la ITM. Dar ... life is not faire ! asa ca am sa trec la a povesti episodul urmator ...

Eu, secretarele si facultatile - Episodul 3 - Prima serie

4 Octombrie 2006

Dupa cum v-am mai spus, azi mi-am luat liber. Pana la pranz cand trebuia sa ajung la secretariat mi-am mai rezolvat si alte treburi.

Ora 12:51 – Ajung la facultate. (Asta dupa ce am sunat la facultate de pe mobil, pentru ca eram pe strada, si cand am cerut cu Lucretia mi s-a spus sa sun dupa 3 pentru ca acum este program cu studentii, foarte ciudat pentru ca era abia 11 30 si mi s-a inchis pentru a doua oara telefonul. ) Asa … ajung la facultate. Cand am urcat la secretariat, mi-am dat seama ca nici astazi nu voi rezolva nimic, deoarece etajul 2 era ticsit cu studenti. Nu aveai loc sa arunci nici un ac. Si studentii inca mai veneau. Mai aveam exact o ora si 5 minute sa ajung la rectorat cu dosarul. Pentru cateva secunde am vazut negru in fata ochilor si toul a inceput sa se invarta cu mine. Ce sa fac ? Vad la un moment dat ca se elibereaza un fotoliu. Ma arunc in el si incep sa ma gandesc.

“Sa sun nu are rost pentru ca am mai sunat si mi-au inchis telefonul. Sa stau la coada iarasi nu are rost pentru ca pana ajung in fata se face doua si se inchide la rectorat si oricum iesea din discutie pentru ca la fiecare coada erau 25-30 de persoane cel putin. Sa plec si sa renut… iarasi nu-mi convenea. Deodata imi vine ideea sa ma duc sa vad cat

de mare este coada la secretara sef. Ajung acolo si cum vad ca erau doar vreo 12 persoane, nici nu mai stau pe ganduri si ma si postez la rand si incep sa astept, pentru ca la ghiseul Lucretiei erau mult mai multe. M-am gandit ca daca dosarul este la secretara sef, si am o sansa sa termin pana in ora 14 mai am o sansa sa ajung la rectorat cu el.

Am stat la coada 45 de minute.

Ora 13: 30 - O secretara scoate capul dupa usa in fata careia asteptam si incepe sa strige:

• Doamna Ivan ?

Un student mai glumet, care in ciuda caldurii, aglomeratiei si a starii de nervozitate care plutea in aer, isi pastra inca simtul umorului ii spune:

• Eu sunt Ivan. Sigur cautati o doamna ?
• Nu ai cum sa fi tu! ii raspunde acid secretara.

Prin jur se aud chicote infundate.

Apare vestita doamna Ivan si se strecoara cu greu prin multimea de studenti osanditi la asteptare.

• Poftiti doamna ! ii spune secretara.

Si apoi catre noi :

• Domna are o problema nerezolvata de o saptamana.

Asadar aceasta era explicatia pentru faptul ca o pofteste sa intre inaintea noastra in birou. Iar noi, studentii, care avem probleme nerezolvate de aproape 10 luni de zile, stam la rand la usa si asteptam ca prostii.

Ajung intr-un tarziu in fata . Intra ultima persoana din fata mea.

Ora 13:50 Intru in birou. Carmen vb la telefon. Astept sa termine.

• Ce doresti domnisoara ? ma intreaba ea.

Si incep sa-mi repet poezia pentru a treia oara.

• Au plecat ieri niste acte dar nu stiu daca era si dosarul tau cu ele. Trebuie sa o intrebi pe Lucretia. Du-te la rand la ghiseu ca nu pot sa o deranjez acum.
• Am venit la dvs. in ideea in care daca mai este dosarul aici sa il ridic pana in ora 14 ca sa mai pot ajunge cu el la rectorat.
• Nu te pot ajuta. Numai Lucretia stie ce s-a intamplat.
• Bine, multumesc ! spun eu si parasesc biroul.

Dupa ce trec de zecile de studenti inghesuiti ajung intr-un tarziu la ghiseul nr. 2 si incep sa astept. Erau multe persoane in fata mea. Deja asteptasem mai mult de 45 de minute la o coada degeaba. Urma probabil o asteptare la fel de lunga.

Dupa vreo 15 minute o vad pe Lucretia iesind de la secretariat cu un registru in mana. Nu am fost pe faza si nu am apucat s-o abordez. Dar am inceput sa stau la panda si peste vreo 10 minute cand s-a intors, m-am dus buluc peste ea. A urmat o discutie de vreo 5 minute pe care voi incerca sa o reproduc intocmai:

• Buna ziua, ce s-a intamplat cu dosarul meu ?
• A venit ieri curierul si dosarul tau a plecat.
• Si in cat timp ma pot duce la rectorat ?
• Stai asa ca este o problema .

Va dati seama ca am inceput sa ma albesc la fata.

• Ce problema ?
• Rectoratul a trimis dosarul inapoi . S-a schimbat o denumire in stampila si in loc de “specializare” trebuie sa trecem “domeniu” si din pacate trebuie sa refacem toate actele, sa luam din nou semnaturi, si abia dpa aceea dosarul va pleca din nou spre rectorat.

Reactia de uimire si de surpriza abia m-au lasat loc sa pronunt un “Poftim ?!” stins si anemic. Nu imi venea sa cred… asteptasem 10 luni sa fie gata dosarul meu. Si acum urma sa mai astept inca pe atat sa fie refacut .

Lucretia vb dar eu nu o mai auzeam. Adica o auzeam dar nu mai intelegeam ce spune. M-am dezmeticit dupa cateva secunde.

• Trebuie sa o suni la rectorat pe doamna Lizet, imi spunea ea, atingandu-ma pe mana ca si cum ar fi vrut sa puncteze ceva. Era o atingere care ma enerva si ma intriga dar uimirea si surpriza erau prea mari ca sa mai reactionez.
• Lucretia vino la ghiseu ! Nu vezi ca stau sudentii si te asteapta ? zice o alta secretrara scotand capul dupa usa.

Discutia cu Lucretia mai continua aproximativ un minut dar fara nici un element folositor pentru mine.

Lucretia pleaca si eu raman cu gandurile mele. Dupa o ora si jumatate de asteptat prin fata ghiseelor nu am rezolvat nimic. Din contra: se pare ca voi mai astepta cateva luni bune.

Deja imi derulam prin minte discutii viitoare cu Lucretia :

“- Nu este decanul sa semneze. Mai dureaza.

• Nu a venit curierul. Mai dureaza.”

si cu rectoratul :

“- Nu a sosit dosarul dvs. Va rugam sa sunati la facultate.”

Plec spre casa resemnata si hotarata sa las totul in plata Domnului, dupa luni de zile de telefoane, invoiri de la servici, drumuri, consum de nervi si disperare.

Pentru toti cei care au patit lucruri similare sau care au o sclipire de inteligenta si au un sfat pentru mine, astept astept sugestiile voastre.

Pentru mine e clar un lucru: mai usor ar fi sa la spun sa pastreze diploma decat sa mai pierd inca 10 luni chinuindu-ma sa o ridic.

Probabil ca intr-o viata viitoare o voi primi.

Sfarsitul ultimului episod din prima serie

Eu, secretarele si facultatile - Episodul 2 - Prima serie

Marti 3 0ctombrie 2006

Ora 09:45 – Sun la facultate. Linia libera. Formez interiorul secretarei. Telefonul suna dar la capatul firului niciun raspuns. Inchid si astept sa treaca de ora 10 ca sa sun din nou. Am mai sunat inainte de ora 10 si niciodata nu a raspuns nimeni. Concluzia: programul secretarelor este de la ora 10 la ora 16. Saracutele de ele …

Ora 10:00 – Fromez din nou nr. Vorbesc cu Lucretia.

• Buna ziua. V-am sunat sa va intreb daca a plecat dosarul meu.
• Nu a plecat pentru ca nu a venit curierul.
• Si cand credeti ca trebuie sa vina ?
• Astazi.
• As vrea sa va intreb ceva daca se poate.
• Da, spune-ti.
• Curierul vine cand il chemati sau cand vrea el?
• Ar trebui sa vina in fiecare zi.
• Sa inteleg ca si-a luat concediu sase zile?
• Stii ce ? O sa incerc sa vb cu secretara sef sa vedem daca poti sa vi tu sa il ridici si sa-l duci la rectorat.
• Bine. Cred ca ar fi ultima solutie, pentru ca acum cateva luni cand am fost acolo si nu primisera dosarul, m-au sfatuit sa il aduc eu personal.
• Da, sa vedem daca se poate.

Si spunand asta, imi da un numar de telefon la care sa o gasesc pe secretara sef ( numar pe care nu il mai stie multa lume ) si ma sfatuieste sa o sun peste 5 minute pentru ca momentan este ocupata cu un profesor. Peste 10 minute incep sa dau iar telefoane. Am sunat la nr. pe care mi l-a dat Lucretia. Nu a raspuns nimeni. Am inceput sa sun pe numarul pe care sun de obicei. Ce credeti ? Da… Ati ghicit : toate liniile ocupate. Si asa am tinut-o vreo 20 de minute. In final am facut o pauza sa-mi calmez nervii.

10:32 Reiau telefoanele. Dupa vreo 10 apeluri nereusite, in sfarsit, suna ! Si cand asteptam sa raspunda robotul si sa aud binecunoscuta voce masculina care spunea :”Ati sunat la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala. Va rugam formati interiorul sau asteptati ca apelul dvs sa fie preluat”, aud o voce feminina care spune: “Post telefonic deranjat temporar.” Va dati seama ca am fost la un pas sa nu scot telefonul din perete si sa incep sa-l calc in picioare.

Respir adanc, numar pana la 5 si imi spun :”Nu-i nimic. Inca mai am numarul secretarei sef, care mi l-a dat Lucretia. Sun, dar nu raspunde nimeni.

Ora 11:00 Sun din nou la Lucretia. Nu mai este post telefonic deranjat. Reusesc sa vb din nou cu ea.

• Nu am reusit sa vorbesc cu doamna secretar sef.
• De ce, mami ? ma intreaba ea dulce. ( Fac o mica paranteza . Secretara asta are un comportamant atat de ciudat si instabil incat nu mai mai mira nici daca imi spune “iubita”. Pentru mine e de mult clar ca ori nu e in toate mintile, ori e drogata)
• Nu raspune nimeni. Am sunat de mai multe ori.
• Nu se poate. Acela este numarul. Si este si nr. de fax.
• Va spun: am sunat de mai multe ori si nu a raspuns nimeni. Ati reusit sa vb dvs ?
• Nu. Stai ca ma duc acum sa vad.

Pleaca si vine peste doua minute.

• A zis ca poti sa vi sa-l iei. Intre orele 13-15 azi.
• Nu pot azi, pentru ca nu pot pleca de la servici.
• Maine atunci. Si suna-ma inainte sa vedem poate vine curierul azi pana la 4.
• Pe la ce ora sa va sun.
• Dupa 9.
• Bine, multumesc.

“OK. Imi spun. Maine trebuie sa ma invoiesc de la servici. Floare la ureche! Doar lucrez doar de 7 zile. Dar nu-i nimic. Ma invoiesc maine ca sa duc dosarul la rectorat, si ma mai invoiesc apoi sa il duc inapoi la rectorat, unde ma mai duc inca o data ca sa ridic diploma.

In fine. Vom trai si vom vedea !

11:11 minute. Sun la rectorat sa vad cand au program. Sun de doua ori . telefonul suna in gol. Apoi aud tonul

11:17 minute. Formez din nou nr. rectoratului. Imi raspunde in sfarsit o doamna. Ii pun problema mea si imi raspunde ca ma asteapta intre orele 12-14.

Ramane deci sa astept ziua de maine sa incep serviciul de curier. ☺ Aaaaa era sa uit: Trebuie sa ma invoiesc toata ziua de la servici pentru ca dimineata mai am ceva de rezolvat. Si tocmai am aflat ca o sa-mi taie ziua de la salariu. Ca doar am bani ! Ce stiti voi ?

- Va urma -

Primul loc de munca - O agentie de promotii

Conjunctura a facut ca primul meu loc de munca (part-time) bineinteles sa fie la o agentie de promotii. Nu am lucrat foarte mult aici, am facut cateva promotii prin magazine cum ar fi "Carrefour Militari", "Carrefour Orhideea","Selgros Baneasa" si Parcul Tineretului. Nu am foarte multe de povestit, asa ca voi puncta cateva idei esentiale.
1. Lucrand la promotii am cunoscut diverse categorii de oameni ... si ma refer aici la fete de 16-18 ani care practic erau platite pe degeaba pentru ca nu faceau absolut nimic. Mai mult, cand cineva isi dadea interesul pentru promotia respectiva lor li se parea normal ca persoana respectiva sa le faca si treaba lor ... ca doar astia corecti si cinstiti sunt luat de cele mai multe ori drept FRAIERI !
2. Cand am lucrat in parcul Tineretului un domn mi-a facut avansuri (cred ca avea aproape 60 de ani, daca nu si mai bine) care ma invita sa merg cu el la Intercontinental si ... chiar in Italia !!! Si asta pentru ca nu m-am putut abtine sa nu-i raspund. Vorbea in italiana si trebuia eu sa ma dau desteapta si sa arat ca stiu sa vorbesc italiana. Mi-a luat jumatate de ora sa scap de el ! Asta m-a invatat ca a doua oara cand sunt pusa intr-o situatie asemanatoare sa imi tin gura ! Ce sa faci ? Cand esti mic si nu stii nimic cam faci tampenii !
3. Cand am facut promotii in Carrefour Orhideea a trebuit sa ma prezit la protectia muncii ca sa fiu in regula in caz ca nimeream vreun control. M-am prezentat la protectia muncii, dar pentru ca am fost trimisa acolo fara delegatia de la agentie ... eu si inca cativa ca mine am fost poftiti, ca sa nu zic dati, afara. Nu pot sa va descriu in cuvinte ce specimen masculin trebuia sa ne tina instructajul. M-am bucurat cand am plecat ... era de o nesimtire si un tupeu incredibil ... burtos, uracios si increzut pana la D-zeu si inapoi. Stiti voi : genul de om care traieste sa ii umileasca pe altii pentru ca altfel nu se simte bine in propria piele. Acel gen de om care se uraste pe el atat de mult incat isi proiecteaza intreaga ura asupra celorlalti, fiind incapabil sa constientizeze acest lucru.
4. Tot in Carrefour Orhideea am cunoscut doua fete, sudente, impreuna cu care am lucrat la promotii. Pareau destul de ok ... cu specificatia ca una dintre ele era cam intepata si agresiva ...
Faptul ca produsele la care faceam promotie ajungeau si la noi in buzunare ... hmmm .. din cate am vazut este o regula nescrisa, si este intradevar inacceptabil !!! ( se poate evita prin adoptarea unei alte conduite fata de promoteri - respctiv prin sampling catre acstia - este inadmisibil sa faci promotie la un produs pe care nu l-ai incercat - si in acest fel, se evita viitoarele sustrageri, care intre noi fie vorba, au loc uneori in TOTALITATE !!!) insa, pe langa a-ti insusi produsele firmei pe care o reprezinti ( ceea ce ma repet: este intr-adevar inadmisibil) a sustrage ( ca sa nu zic FURA) din magazin (Carrefour Orhideea) produse este de NEINMAGINAT !!! Am observat asta in ultima zi de promotie. Nu stiu daca au facut-o si in celelalte zile insa, in ultima zi, si-au umplut rucsacele de bomboane scumpe si chiar au reusit sa le scoata din magazin. Cand am realizat ce se intampla am vazut negru in fata ochilor. Nu stiam ce sa fac ... sa ma duc sa anunt paznicii era nasol ... sa nu zic nimic ... nici asta nu suna prea bine ... chiar suna a complicitate la furt ... insa, pana sa ma dezmeticesc eu ... ele iesisera din magazin cu tot cu produse. Se pare ca nu au fost decoperite, si chiar daca au fost, cei care au descoperit au considerat ca paguba nu a fost atat de mare incat sa se sesizeze. Oricum, cand s-a terminat promotia, cand am parasit magazinul si am predat uniforma mi s-a luat o piatra maaaareeee de pe inima.

Eu, secretarele si facultatile - Episodul 1 - Prima serie

Eu, secretarele si facultatile

In rolurile principale :

CA – fosta secretara la “ce depresie” (pentru cunoscatori ☺) si actuala secretara la …

Lucretia Tapalanga – secretara la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Carmen Briciu – secretar sef la aceeasi facultate

In rolurile secundare

Miss F – doamne ce bine ca am scapat de ea !!! ☺

Doamna de la rectorat

Curierul de la rectorat – care nu a venit in 6 zile consecutiv ?!?

26 septembrie 2006

Sunt in prima mea zi de lucru la o firma noua. Nu dau nume sa nu fac reclama. Ma plictisesc si nu am ce sa fac. Fata de ce era la fosta firma (iarasi nu dau nume sa nu fac contra-reclama) aici e liniste si pace cat cuprinde. Cel putin pentru moment.

Undeva intre orele 10 si 11 imi aduc aminte ca trebuie sa dau un telefon important. Deschid agenda si formez numarul Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala. Legatura se intrerupe. Logic ca toate liniile sunt ocupate … si cand nu sunt ocupate, nu raspunde nimeni.

In fine, formez nr de vreo 15 ori. A 16 oara raspunde robotul. Formez interiroul 114 la secretara Lucretia Tapalanga. (cea care s-a ocupat de Colegiul de Asistenta Sociala). Raspunde. Si incepe dialogul:

• Buna ziua! Aveti un raspuns pentru mine ?
• Buna ! Suna unde ai sunat si ieri ! si aud la capatul firului … tonul .

Timp de cateva secunde am ramas pierduta un spatiu. Nu imi venea sa cred ca un om te poate trada in halul asta.

Si acum sa reiau si sa va explic de unde vine stupefactia mea:

Sunasem la facultate pentru diploma de licenta care trebuia sa o primesc inca din luna februarie. Au trecut apropae 8 luni de zile si secretarele nu dau nici un semn ca ar vrea sa rezolve problema. Din luna februarie, am telefonat si am fost la facultate in nenumarate randuri, dar fara nici un rezultat. Am fost sa imi ridic foaia matricola si dupa ce am platit la nu stiu ce banca si in nu stiu ce cont 25 de lei, m-am dus la facultate sa ridic documentul. M-am invoit de la servici si am stat la coada, in fata ghiseului asa cum se sta la orice secretariat, in orice facultate. Ajung intr-un tarziu in fata. Vb cu secretara, imi arata foaia si apoi imi spune ca trebuie sa ii dea nr de inregistrare. “Perfect, imi spun in gand. O sa termine in doua minute.” Cel putin atat timp imi trebuie mie. Ca doar, lucrez si eu ca secretara. Total gresit! Aveti idee cat i-a luat d-nei Lucretia Tapalanga sa puna un amarat de nr de inregistrare ?! 35 de minute fratilor !? 35 de minute! Asta in conditiile in care, dupa cum bine stiti, programul cu studentii de la orice secretariat de facultate este de doua ore pe zi. Si nu pot sa spun ca facea altceva in acest timp, sau ca era ocupata cu telefoane. Nu. Se plimba de colo colo, se mai uita un pic pe pereti, mai iesea din birou cu mana goala si se intorcea tot cu mana goala… si multe alte actiuni la care nu vedeam niciun sens. Eram deja o oala cu presiune care fierbea la 100 de grade. Inghit in sec la fiecare minut si ma abtin cu gandul ca voi scapa in curand. Ridic foaia matricola si o mai intreb o data pe secretara cand sa vin dupa diploma si desi primesc un raspuns de genul “mai incolo”, ne mai avand timp sa stau sa ma cert cu nebuna, plecalergand spre servici spre servici. ( unde ma astepta cu o falca in cer si una in pamant, Miss F).

Asa… sa continuam : Zilele trec una cate una si la servici nu am timp nici sa respir. Dupa un timp, adica prin luna mai, gasesc o clipa de ragaz si sun la facultate. Dupa vreo 15-20 de apeluri reusesc sa prind o linie libera si sa vb cu secretara. Imi spune sa ridic diploma saptamana viitoare, marti, de la rectorat, pentru ca vor trimite cat de curand dosarul. Trebuie sa precizez ca mi s-a parut extraordinar de draguta si nu mi-am dat seama ca de fapt, ea astepta ceva de la mine . Ce ? Va imaginati cu totii. Dar eu nu ma gandeam la chestii de genul asta. Eu eram in culmea fericirii. O sa imi ridic diploma! In sfarsit ! Dupa atatia ani pe bancile facultatii ! Pluteam …

Vine ziua de marti. Ma invoiesc de la servici si ma duc topaind la rectorat. Vai ce frumoasa e viata cand toate iti merg cum iti planifici ! Mai aveam putin si incepeam sa cant. Ajung la rectorat, ma duc la ghiseu ai astept la rand. Cam aglomerat.. dar “Merita, daca am sa plec cu diploma”, imi spun in gand. Ajung intr-un tarziu la ghiseu. Spun cum ma numesc si facultatea de la care vin si astept. Si iar astept. Si apoi …stupoare ! Nu exista diploma mea ! Mi se spune ca cei de la facultate nu au trimis dosarul. Este incredibil! Am simtit cum ma inverzesc la fata. Fetele de la ghiseu ma sfatuiesc sa ma duc sa aduc dosarul cu mana mea.

Ce sa fac ? Am incotro ? Desi ma invoisem doar o ora de la servici plec spre facultate. Noroc ca am de mers doar o statie. Ajung acolo neagra la fata de suparare si ma duc buluc peste secretara. Imi spun: “Gata! Ridic dosarul, il duc si am rezolvat-o !”

Sigur ca da … vb cu secretara si imi spune ca vai a incercat sa ma contacteze si nu a reusit si ca nu a putut trimite dosarul pentru ca exista niste probleme cu echivalarea creditelor si ca vezi Doamne nu e decanul sa semneze diploma si multe altele. Imi promite ca ma suna si ca se va rezolva. Iarasi nu ma prind ca astepta ceva. Nici prin cap nu-mi trecea.

Plec dezamagita si in graba sa ajung la firma.

Mai trece ceva timp. Intr-o zi ma suna pe mobil … secretara. Imi spune ca nu s-a rezolvat si ca va mai dura. Imi spune sa sun in iulie. Vine si luna iunie. Sun iarasi. Vb cu aceeasi secretara. Imi raspunde ca nu ma poate ajuta pentru ca este ocupata cu admiterea.

• Si cat dureaza ? intreb eu .
• Doua saptamani.
• Bine, zic. Va sun in doua saptamani.
• Nu zice, in doua saptamani intram in concediu o luna.
• Pai atunci cand sa va sun ? La anul? intreb eu nevinovata.

Nu mai apuca sa raspunda pentru ca Miss F tipa de la ea din birou dupa mine si sunt nevoita sa inchid telefonul. Ii explic ca nu mai pot vb si inchid. Trece si concediul facultatii. Dupa concediu ma duc iar la facultate. Cand am ajuns la secretariat, sa cad din picioare, nu alta. Cozi imense la toate cele trei ghisee. Intamplator, o vad pe Lucretia si fug dupa ea.

• Buna ziua . Am venit dupa diploma !
• Da! Vino in timpul programului. (trebuie sa precizez ca se schimbase programul la secretariat. Eu venisem de la 12, cum stiam. Dar acum programul era de la 13 la 15.)
• Daca vin la 13 ma ajutati?
• Nu, nu cred ca se poate, spune ea uitandu-se in alta parte si abia asteptand sa scape de mine.
• Pai cum nu se poate? Ii raspund eu mirata. Se fac 8 luni de zile si eu nu am diploma. Am nevoie de ea. Va rog sa ma ajutati pentru ca altfel ma duc la decan.
• Duceti-va la decan, imi raspunde ea amenintator parca, imi intoarce spatele si dispare dupa usa secretariatului.

Raman tablou cateva secunde, apoi simt cum mi se umfla venele la cap si cum mi se umplu ochii de lacrimi din cauza nervilor. Imi venea sa urlu. Astept doua minute sa ma reculeg si cand, dintr-o data o vad pe Cermen Briciu (secretara sef) intrand in lift. “Perfect! imi spun. Lucretia n-a vrut sa ma primeasca, Carmen nu va avea incotro. Si atunci ma postez in fata biroului ei si incep sa o astept. Mai erau trei persoane in fata mea Astept. Intr-un tarziu apare. Doi studenti se inghesuie sa intre. Unul dintre ei scoate un pachet mare de cafea din rucsac si intra in birou. “Super, imi zic. Am uitat ploconul.”

In cateva minute holul ramane gol, imi iau inima in dinti si intru.

• Ma scuzati, ii spun. Nu v-as deranja in afara orelor de program daca nu m-as fi invoit de la servici.
• Toata lumea are probleme in afara de mine, spune ea, si imi face semn sa intru.

Intru si incep sa-mi turui povestea.

• Cerere ai facut ?
• Da, am raspuns eu, inca de anul trecut.
• Si de ce nu ai primit inca diploma?
• Nu stiu. Doamna Lucretia mi-a spus ca nu se poate s-o primesc.
• Cum sa nu se poata ? intreaba ea mirata. Lucretia ? Vino pana la mine te rog ! ii spune ea celeilate la telefon.

Apare Lucretia cu aceeasi privire tampa sub care se ascunde de fapt sange de vipera.

• Aduc dosarul imediat.

Si astfel sunt poftita sa astept pe hol un raspus. Peste 10 minute, ma cheama Lucretia.

• Da, da, spunea ea. Parca era o problema la tine cu dosarul . Ramasese sa continui la anul 4.
• Nu, zic eu. Pentru a patra oara va spun ca nu vreau sa continui. Vreau sa-mi ridic diploma.
• Bine, spune ea. Noi trimitem dosarul la Rectorat si saptama viitoare marti, suni, si daca e gata, te duci sa-l ridici.
• Si cand il trimiteti ? intreb eu.
• Cand vine curierul, imi raspunde Lucretia.
• Si cand vine curierul ?
• Depinde, spune ea.

(Aici am sa fac o paranteza. Este clar ca iarasi ma duce cu zaharelul pentru ca am colaborat la editura cu firme de curierat si stiu ca un curier vine atunci cand il chemi. Il chemi azi, vine azi, il chemi maine, vine maine. Si de obicei livrarile se fac a doua zi pana in ora 12. Deci, mai mult de doua zile nu are cum sa dureze, DACA curierul este chemat la timp.)

Mai mult nu am putut sa obtin de la ele. Am ramas cu numarul de la rectorat si cu promisiunea lor ca vor trimite dosarul. Plec.

Luni, (adica dupa 4 zile) sun la rectorat. Mi se raspunde ca dosarul inca nu a ajuns. Mi se spune sa sun la facultate, cu specificatia ca si cei de la rectorat au sunat in nenumarate randuri la facultate sa trimita toate dosarele).

Injurand printre dinti si cu nervii intinsi la maxim, incep sa sun, IARASI, la facultate. Ca de obicei toate liniile ocupate. Intr-un tarziu, adica dupa vreo 30 de minute, o prind pe Lucretia.

Ii spun ca dosarul nu a ajuns la rectorat.

• Pai maine trebuia sa te duci sa ridici diploma.
• Aveti dreptate, spun eu . Dar cum sa ma duc sa o ridic, daca dosarul meu nu a ajuns inca ? (trebuie sa precizez ca traseul este urmatorul: facultatea trimite dosarul la rectorat, care face diploma si o trimite inapoi la facultate la semnat, si apoi facultatea o trimite la rectorat, de unde eu, trebuie sa o ridic) .

Sa revenim, dialogul continua :

• Cand ati trimis dosarul ?
• Pai nu mai stiu cand a venit curierul . Suna-ma dupa amiaza sa verific.
• Bine, spun eu, multumesc!

Vine si dupa amiaza. Dupa trei, cand se termina programul cu studentii incep sa sun. De la 3 pana la 4 fara un sfert am sunat incontinuu si am reusit sa prind linie libera de doua ori. O data am sunat la Lucretia la birou si nu a raspuns, iar a doua oara am sunat la secretara sef. I-m povestit ca am sunat si nu a ajuns dosarul si a spus sa ii dau ragaz Lucretiei sa verifice si sa revin. De la 4 fara un sfert pana la 4 am sunat incontinuu, dar fara rezultat. Toate liniiile ocupate non-stop. La patru si un minut s-au eliberat toate intr-un mod miraculos, am sunat timp de 10 minute la toate interioarele dar … nu am primit nici un raspuns. De ce nu mai raspundea nimeni ? Simplu: programul secretarelor este pana la 4. Dezamagita, am amanat pentru a doua zi. Marti am sunat iar la rectorat. Mi s-a raspuns ca nu a ajuns dosarul si sa sun IAR la facultate. Iar cand am sunat la facultate stiti ce a urmat. Lucretia mi-a spus sa sun unde am sunat si ieri si mi-a inchis telefonul. In mod cert a spus sa sun la secretara sef pentru ca stia ca ea nu e acolo. Am sunat toata ziua la ea si nu a raspuns nici macar o data. Au urmat zilele de 27, 28, 29 septembrie cand facultatile de stat nu au lucrat.

Voi reveni cu amanunte luni, 2 octombrie 2006.

• Va urma –

P. S. Am impresia ca acesta nu este decat inceputul. Sunt sigura ca nu sunt singura care a avut si are probleme cu secretarele. Voi toti, fosti si actuali sudenti, ati trecut prin asta. Oare atat de primitiva a ajuns societarea noastra incat noi, tinerii, sudentii sa fim striviti ca niste gandaci de catre niste SECRETARE ?!?

Noi, intelectualitatea intruchipata, viitorul societatii, ultima speranta a atator generatii lovite de represaliile comunismului sa fim umiliti si terorizati de aceste fiinte cu funduri imense si mutre acre, care si-au intins tentaculele in toata facultatea si care sunt aparate si protejate pana si de decani ?!?

Mesajul meu catre toate secretarele “bine intentionate” din facultati din alte institutii de invatamant este urmatorul :

“ Suratelor, imi faceti profesia de ras ! Unul dintre motivele cele mai importante pentru care nu vreau sa mai fiu secretara este atitudinea neprofesionista, orientata catre cadouri si plocoane din partea sudentilor, (care sunt, intra-devar, “plini” de bani), lipsa de omenie si nesimtirea crasa de care dati dovada. Sa va fie rusine pentru modul in care urlati si va purtati cu toti studentii bine crescuti si cu bun simt.!”

Astept comatarii si povestiri despre pataniile prin care ati trecut cu secretarele si nu numai !