Dincolo de curcubeu - Capitolul 6 - Caii stelari

Cu sufletul plin de amaraciune si indoieli, Carmina se indrepta spre casa batranei Selina. Taramul Fericirii era pustiu. Desi nu era inca noapte, prerienii se inchisesera toti in casute, si din cand in cand mai zareai cate un capsor care se uita spre locul unde fusese odinioara curcubeul si apoi descumpanit se retregea in casuta. Intr-un tarziu, Carmina a ajuns la casa batranei. Surprinsa, a observat ca batrana nu era in pragul usii. Inconjura casa, neindraznind sa intre. Deodata a auzit ca o striga cineva. Si-a intors privirea si a obsevat ca in gradina, la vreo cativa metrii de casa, statea batrana Selina si ii facea semn sa se apropie.

Carmide s-a apropiat si cand a ajuns spre ea a intrebat-o :

- Selina ! Ce faci aici ?

- Astept, spuse Selina cu un suras bland.

- Ce anume ? a intrebat Carmina.

Fara sa-i raspunda, batrana isi ridica privirile spre cer. Se lasase intunericul si Carmina nu isi putea imagina ce anume privea batrana. Uitandu-se insa cu mai multa atentie, a observat ca privea Luna. Si-a intors si ea privirea catre astrul ceresc. Se vedeau pe Luna trei puncte care deveneau tot mai mari. Pareau niste pasari. Dar erau mult mai mari decat niste pasari obisnuite In cele din urma Carmide a inteles ceea ce vedea. Erau trei cai mari, albi, innariapti, care in scurt timp au ajuns pe pamant si au ingenunchat la picioarele celor doua femei. Carmina nu mai vazuse in viata ei ceva atat de frumos. S-a apropiat de unul dintre ei si a inceput sa-l mangaie. Avea niste ochi albastrii, umezi si blanzi, iar in loc de pupila avea doua stele albe si stralucitoare.

- Se numesc Cai Stelari, spuse Selina observand mirarea Carminei. Au acest nume deoarece por zbura pana la stele.

- Sunt cel mai frumos lucru care am putut sa-l vad vreodata, spuse Carmina. Dar apoi, contrariata, se intoarse catre Selina :

- Dar de ce sunt trei? Mai merge cineva cu noi ?

- Ceva imi spune ca da, spuse Selina si ii facu semmn sa se uite in tufisurile din spatele lor.

Se auzea intr-adevar ceva. Din tufisuri se arata … Adoniu. Tatal lui Angel.

- Ma scuzati ca m-am furisat asa … spuse el incurcat. De azi decand a disparut Curcubeul nu am liniste. Anabella plange incontinuu pentru ca Angel a plecat pana la izvor si de atunci nu s-a mai intors. Eu insa stiu ce s-a intamplat.

Carmina l-a privit mirata.

- L-am recunoscut pe baiatul de pe dragon. Era Angel. Fiul meu. Nu am indraznit sa-I spun Anabellei dar i-am promis ca voi pleca in cautarea lui si il voi aduce acasa, viu si nevatamat. Selina incuviinta. Carmina dupa o clipa de gandire, urcandu-se pe un Cal Stelar spuse:

- Este timpul sa plecam la drum.

Si astfel, in puterea noptii, cei trei prerieni, zburand pe caii innapripati au parasit Taramul Fericirii, si au trecut pentru prima oara in viata lor si in cei o mie cincisprezece ani de existenta a Taramului, dincolo de Crucubeu.

Dincolo de curcubeu - Capitolul 5 - Dragonul de foc

In zorii zilei urmatoare, prerienii s-au trezit inainte de a rasarii soarele pentru a termina ultimele pregatiri pentru Sarbatoarea Curcubeului. Taramul Fericirii era scaldat in soare si veselie. Pana ca soarele sa se ridice mandru pe cer, toti prerienii erau pregatiti sa inceapa Sarbatoarea. Incepusera sa se stranga deja in jurul cristalului si sa aseze flori colorate in sute de culori. La Sarbatoare si-au facut aparitia si familiile Tane si Aldami care erau prieteni vechi, si impreuna cu ceilalti prerieni au sarbatorit pana cand luna a aparut pe cer.

De atunci au trecut 15 ani, si nici o nenerocire nu s-a abatut asupra prerienilor si asupra Taramului Fericirii. Viata isi urma cursul ei linistita, singurii prerieni care nu aveau liniste zii si noapte erau Carmina si Tom care vegheau zi si noapte asupra celor doua fete, Tania si Taniana care crescusera si erau frumoase, vesele si neastamparate. Se apropia iarasi Sarbatoarea Curcubeului si de data asta cele doua fete o ajutau pe Tina la pregatiri. Mai erau cateva ore pana cana incepea Sarbatoarea. Carmina sosise si ea in casa familiei Tane si aduna impreuna cu celelate trei preriene flori pe care apoi le inamna lui Tom care le impletea in coroane imense. Tania si Taniana implinisera cu o zi inainte 15 ani si primisera cadou de ziua lor de la Carmina doua coliere stralucitoare. Carmina avea aceste coliere de la batrana Selina. Colierul Taniei era albastru, iar cel al Tanianei alb. Ambele coliere erau fermecate, si cat timp fetele purtau aceste doua coliere nici o forta malefica nu le putea atinge.

Sarbatoarea era in toi, toti prerienii dansau si cantau. Tina, le-a trimis pe cele doua fete pana la Izvorul Fericirii sa umple o ulcica cu apa. Pe drum fetele s-au luat la intrecere. Tania fugea inaintea Tanianei care incerca din rasputeri sa o prinda. La un moment dat, Taniana s-a impiedicat si a cazut. Tania nu a observat si a alergat in continuare pana a ajuns la izvor. A umplut ulcica si a intors capul sa-I spuna ceva Tanianei dar in spatele ei nu era nimeni. In departare se auzeau cantecele prerienilor, dar … nici urma de Taniana.

A inceput sa o strige, dar nici un raspuns. Intre timp, la altarul Curcubeului, Carmina a observat ca cele doua fete lipsesc. S-a dus intr-un suflet la Tina :

- Unde sunt fetele? a intrebat ea disperata. Tina, vazand-o speriata i-a raspuns :

- Le-am trimis la izvor sa aduca apa. Dar de ce esti asa ingrijorata ? Carmina nu i-a mai raspuns. A luat-o la fuga spre izvor. A intalnit-o pe drum pe Tania, care o cauta pe sora ei. Taniana nu era nicaieri.Au inceput s-o strige amandoua si s-o caute prin imprejurimi, dar nici un rezultat.

In acest timp, Taniana se ascundea de sora ei, vrand sa o sperie. Le-a auzit pe Tania si Carmina strigand-o si razand, a vrut sa se intoarca sa o i-a la fuga, dar brusc, cineva a prins-o pe la spate de maini. A incercat sa tipe dar nu a reusit pentru ca i-a fost astupata gura. A inceput sa se zbata, si in cele din urma a auzit un hohot de ras si eliberandu-se din stramtoare s-a intors. Un baiat incredibil de frumos statea in fata ei.

- Angel! Ce e in capul tau ? M-ai speriat de moarte! a strigat la el furioasa privindu-l pe baiat prapadindu-se de ras. Taniana nervoasa l-a lasat razand si a luat-o inainte.

Angel vazand ca a plecat a ajuns-o din urma si s-a asezat in fata ei, nemailasand-o sa plece.

- Hai nu te supara ! Ma jucam… ii spuse el zambaind.

Taniana privi ochii in ochii lui verzi si stramband din nas spuse:

- Halal mod de a te juca. Era sa lesin de spaima.

- De cine te ascunzi? a intrebat-o Angel fixand-o cu privirea.

- De Tania. Dar cred ca m-am ascuns destul. Ar cam fi timpul sa ma intorc. Si spunand asta, incerca sa plece. Angel insa se propti in fata ei.

- Nu pleca, mai stai, ii spuse el zambinad. Apoi coborandu-si pivirea din ochii ei zari colierul. Ce porti la gat ? o intreba cu niste ochi ciudat de mari.

- Este un colier pe care l-am primit de la Carmina. Este frumos nu ?

Angel incuviinta, cu ochii atintiti spre gatul fetei. Trezindu-se parca dintr-un vis spuse:

- Uite cum facem: te las sa pleci, cu o singura conditie : daca ma lasi sa ating colierul.

Taniana plictisita si nerabdatare, ii spuse :

- Angel … e doar un colier. Nici nu a apucat sa termine de pronuntat ultimul cuvant ca Angel a intins mama spre colier. Taniana a privit in ochii lui si a vazut o stralucire ciudata. Intr-o fractiune de secunda Angel a pus mama pe colier si l-a smuls de la gatul fetei. Tiniana a scos un tipat si s-a dat un pas innapoi.

- Angel ! Ce te-a apucat ? Ai innebunit ? a strigat ea privindu-l speriata.

Angel statea si mangaia colierul. Si-a ridicat ochii spre Taniana si aceasta a simtit cum un fior ii cuprinde intrg corpul vazand chipul lui Angel total schimbat. In loc de zambetul acela nevinovat si copilaresc pe chipul baiatului aparuse un zambet dracesc, iar ochii lui nemaipomenit de frumosi se transformasera in niste ochi reci care parca aruncau scantei. Chiar si asa era incredibil de frumos, insa chipul lui emama rautate.

Taniana privind aceasta transformare neaspteptata si privea incremenita cand la chipul lui Angel, cand la colierul alb din mama lui. Dandu-si seama ca este in pericol, a inceput sa paseasca incet inapoi si dintr-o data s-a intors si a inceput sa fuga. Angel zambind s-a napustit spre ea si din trei miscari a imobilizat-o. Apoi, si-a apropiat mama dreapta de pieptul ei. Incet, incet, Taniana si-a pierdut constiinta si a cazut la pamant. Deasupra pieptului ei era un cristal alb care stralucea in lumina soarelui. Angel s-a aplecat si a ridicat cristalul. In acel moment, cerul s-a intunecat si deasupra lui Angel a aparut un dragon de foc cu aripi imense. Angel s-a urcat pe dragon si s-a indreptat spre Curcubeu, tinand cristalul la piept. Taniana ramasese pe pamant fara suflare.

Peste cateva momente au sosit langa ea Tania si Carmina, care auzisera un tipat si au venit intr-un suflet. Era insa prea tarziu. Amandoua au incercat sa o trezeasca, au strigat-o, au adus apa de la Izvorul Fericirii si au umezit-o pe fata, insa nici o speranta. Carmina a gasit pe jos, la cativa metri de fata, colierul care nu ar fi trebuit sa-l dea jos de la gat.

Ridicandu-l de jos, cu ochii plini de tristete, ii spuse Taniei care statea inmarmurita, aplecata asupra Tanianei:

- Du-te si cheama-l pe Tom, sa vina sa o i-a pe Taniana de aici.

Tania statea impietrita ca o statuie.

- Tania ! striga ea. Asculta ce-ti spun si du-te acum. Tania parca trezita la viata se ridica si o lua la fuga. Carmina inchise ochii si atinse pieptul fetei cu ambele maini. Simti o bataie slaba a inimii. Crezu ca viseaza. Fata traia. Inima ii batea foarte incet si respiratia ii era aproape insesizabila, dar traia. Carmina si-a dat salul sos de pe umeri si a invelit-o pe Taniana care era goraznic de alba la fata.

Sarbatoarea Curcubeului era in toi. La un moment dat, unul dintre prierieni a ridicat ochii spre Curcubeu si a inceput sa strige :

- Priviti !

Toti si-au intors privirile catre Curcubeu. In centrul Cucubeuluii era un dragon rosu, care avea pe aripi un prerian care tinea ceva stralucitor la piept. Cu un strigat infricosator dragonul si-a luat zborul, si in acel moment baiatul a intins mainile catre altar, si cele sapte cistale sau ridicat la cer pana au ajuns in mainile baiatului. Un hohot de ras infiorator s-a auzit deasupra Taramului si dragonul de foc a inceput sa zboare spre granita dintre Taramul Fericirii si cealalta lume. S-a asternut o liniste mormantala asupra Taramului Fericirii. Se mai auzeau doar suieratuirle scoase de aripile imense ale dragonului care loveau aerul. Toti prerienii priveau disperati cum sub ochii lor simbolul si protectorul Taramului Fericirii dipare. Dragonul si baiatul se pierdeau in departare. Tania tocmai ce ajunsese langa altar si privea aceast tablou incredibil. Dezmeticindu-se a vazut-o pe Tina care o cauta dispterata pe ea si pe sora ei.

- Mama ! striga ea. Fugi degraba si pregateste un pat pentru Taniana. E bolnava mama. Foarte bolnava.

Si spunand acestea s-a napustit catre Tom si dintr-o rasuflare i-a povestit tot ce s-a intamplat si au incet sa fuga amandoi spre Taniana si Carmina. In urma lor, prerienii amutisera si priveau disperati in departare sperand parca sa apara din nou Curcubeul. Din pacate, totul era zadarnic. Pe bolta cereasca mai erau doar Soarele si Luna. Spre seara, toti prerienii au intrat tristi si posomorati in casele lor. In casa familiei Tane era cea mai mare jale. Nu numai ca pierdusera simbolul fericirii, Curcubeul, dar Taniana, una dintre cele mai dragi fiinite pentru ei era in pericol de moarte. Carmina si Taniana au ramas toata noaptea sa o vegeze pe Taniana. Spre dimineata, Carmina a adormit si a avut un vis. L-a visat pe Angel intr-un castel intunecat, stand pe un tron plin cu serpi, pazit de doi lei cu ochi rosii, zambind si tinand in mama un cristal care stalucea atat de puternic incat abia te puteai uita la el.

- Cristalul Alb, isi spuse Carmina. Deci Angel este acel copil cu suflet intunecat …. El a furat cristalul de la Taniana. Apoi chipul lui Angel a inceput sa dispara si , Carmina a vazut-o pe batrana Selina care statea in pragul usii asteptand-o parca sa vina la ea.

S-a trezit dintr-o data si a vazut-o pe Tina invalind-o pe Tania care adormise intr-un final si pe Tom care o mangaia pe Taniana si o privea ingrijorat. Fata era la fel de alba la fata si parea cufundata intr-un somn adanc. Tina ii umezea fruntea cu apa din Izvorul Fericirii si plagea incet.

Carmina l-a luat pe Tom deoparte, a chemat-o si pe Tina si vorbind in soapta sa nu o trezeasca pe Tania le spuse:

- Dragii mei. Simt ca locul meu nu e aici. Daca voi ramane cu voi nu am sa pot sa fac nimic pentru biata Taniana si pentru intreg Taramul Fericirii. Am sa ma duc intai la Selina, dupa care am sa parasesc Taramul. Ceva imi spune ca voi avea de facut un drum foarte lung.

Cei doi prerieni taceau. Dar ochii lor spuneau mai mult decat o mie de cuvinte. Carmina a inteles ceea ce a vazut in ochii lor si a spus :

- Stiu ca va simtit in siguranta cu mine aici, dar daca voi ramane, Taniana nu are nici o sansa sa supravietuiasca iar Taramul Fericirii se va cufunda pe veci in intuneric. Cat timp mai exista inca Soarele si Luna, mai exista o speranta. Dar este posibil ca in scurt timp sa dispara si ele.

- Bine Carmina . Daca nu exista nici o alta solutie… spuse Tom.

Carmina ii imbratisa pe cei doi prerieni si in pragul usii le spuse:

- Ca sa reusesc am nevoie de ceva de la voi doi: am nevoie sa va pastrati speranta. Voi reusi dragii mei ! Trebuie sa reusesc! Spuse ea si iesi din casa.

In urma ei, Tina si Tom se tineau strans de mana si … sperau . Sperau ca va veni o zi cand vor fi iar fericiti.

Dincolo de curcubeu - Capitolul 4 - A venit pe lume un inger

In acest timp, intr-o alta casuta din Taramul Fericirii, in urma cu cateva clipe se nascuse un alt prerian: un baietel pe nume Angel Aldami. Din primele clipe ale vietii sale s-a stiut ca va avea un destin deosebit. Si asta pentru ca era un copilas extraordinar de frumos. Avea niste ochi verzi, mari si limpezi si un mic semn, in forma de stea sub ochiul stang. Anabella, mama sa, dormea linistita si il tinea la pieptul sau pe micutul Angel. Adoniu, tatal micutului dupa ce i-a privit indelungat pe Anabella si Angel dormind, a iesit in curtea casutei si cu ochii spre amurgul ce se lasa asupra Taramului Fericirii, si a inaltat mii de rugaciuni catre Zeul Prior, in semn de recunostiinta pentru comoara ce tocmai venise pe lume. Privind cu ochii innecati in lacrimi de fericire la Luna care se ridica pe cer, pentru un moment avu impresia ca vede o fata cu parul galben care se uita spre el cu o privire pierduta si trista. Nevenindu-I sa creada, inchise ochii si apoi ii deschise iar. Fata nu mai era.

- Sigur nu am vazut bine … spuse el razand. Sunt atat de fericit incat am inceput sa delirez. Si razand de faptul ca a putut sa creada ca a vazut ceva, se intoarse in casuta sa vegeze in continuare somnul pruncului lui.

Carmide privi in urma lui. Urmarise intreaga scena. Se indrepta catre casa familiei Tane, cand il zarise pe Adoniu incremenit cu ochii la Luna. Ingandurata si absenta, isi urma drumul. Cand a ajuns in fata casei, deja era seara. A batut usor, si apoi a intrat. A incremenit imediat ce a trecut pragul. Tina zacea pe pat, iar Tom era aplucat deasupra ei si incerca sa o trezeasca. Dintr-o miscare Carmina a fost langa ea si dandu-l la o parte pe Tom, a luat capul Tinei in maini. Pielea ei frigea.

- A lesinat la scurt timp du pa ce ai plecat, spuse Tom la repezeala. De atunci ma tot straduiesc sa o trezesc.

- E slabita… spuse Carmina. Tom! Adu-mi repede apa din Izvorul Fericirii. A intors capul sa ii mai spuna ceva, dar a vazut camera goala. Tom plecase de mult. Carmina si-a intors privirile catre fetite. Aveau somul linistit si respirau usor. In cateva clipe, Tom s-a intors si o ulcica plina cu apa. Era rosu la fata si vorbea sacadat. Alergase intr-un suflet. Carmina si-a inmuiat mainile in apa rece si apoi i-a umezit mainile si fata Tinei. Dupa cateva minute care pentru Carmina si Tom au fost cele mai lungi minute din viata lor, Tina a deschis ochii.

- Tom, este in afara oricarui pericol. Maine dimineata se va simti mai bine.

Tom, rasufalnd usurat, o pofti pe Carmina sa i-a loc.

- M-am speriat rau… bine ca a trecut pericolul. A trecut nu ? o intreba cu o privire care parca o implora sa ii raspunda afirmativ.

Carmina il privi cu ochii ei albastrii :

- Da Tom! Tina o sa fie bine. Si sper ca asa vor fi si Tania si Taniana, spuse ea . Sunt insa lucruri care Tina nu trebuie sa le afle. Tom o privi speriat.

Carmina a inceput sa-I povesteasca legenda Curcubeului. Tom, a ascultat-o fara sa scoata un sunet. S-au sfatuit apoi pana tarziu in noapte sperand sa gaseasca o cale sa le fereasca pe cele doua fetite de pericol.

Dincolo de curcubeu - Capitolul 3 - O veche si frumoasa legenda

Capitolul 3

O frumoasa si veche legenda

Se facuse deja seara si atat razele Sorelui cat si culorile Curcubeului deveneau tot mai pale. Pe timpul noptii Soarele si Curcubeul luminau Taramul dar cu o lumina foarte slaba. Luna era cea care scalda imprejurimile in niste raze blande. Carmina a trecut pe langa curtile prerienilor care alergau de colo pana colo sa termine pregatirile pentru Sarbatoarea Curcubeului si aveau bratele pline de flori multicolore al caror parfum se raspandea pe intreg Taramul Fericirii. Fetele prerienilor erau linisitite si radiau de fericire. Admirand aceste scene, Carmina simti o strangere de inima. O presimtire neagra ii dadea tarcoale si simtea cum se contureaza tot mai bine prezenta unei forte malefice. Simtind cum gandurile negre incep sa puna stapanire pe mintea ei a grabit pasul. Se apropia tot mai mult de casa batranei. Selina era cea mai batrana preriana din intreg Taramul Fericirii si avea 159 de ani desi un prerian nu traia mai mult de 150. Casuta ei era asezata la marginea Taramului Fericirii si era inconjurata de un gardulet viu din flori albe. Nici nu a apucat sa deschida portita curtii, ca usa casutei s-a deschis larg si o voce calma ii spuse:

- Ma intrebam cand ai sa vii… te asteptam abia maine, si spunad acestea Selina isi facu aparitia. Era o batranica firava, micuta cu parul argintiu, cret si bogat care ii cadea in valuri pe umeri si atingea pamantul. Avea un chip bland, vesel si niste ochi mari albastrii-cenusii. Carmina s-a inclinat usor si a urmat-o pe Selina care I-a aratat o masuta asezata in miljocul camerei. In timp ce se indrepta spre masuta Carmina incerca sa memoreze cat mai multe amanunte din aceasta ciudata camera. Fusese aici in nenumarate randuri si cu toate astea reusise sa retina doar conversatia pe care o purta cu Selina. Orice alt elemet oricat s-ar fi straduit sa-l tina minte, il uita imediat ce trecea pragul casei batranei. Ajungand la masuta Selina s-a asezat pe scaun si a poftit-o sa i-a loc.

- Banuiesc ca stii de ce am venit … spuse Carmina nerabdatoare. Selina o privi cu ochii ei mari si spuse :

- Da, fata mea … stiu. Ai venit sa gasesti niste raspunsuri. Auzind aceste cuvinte, Carmina i-a povesit dintr-o rasuflare ceea ce a vazut.

Batrana Selina a ascultat-o linistita si cand Carmina a terminat de povestit, a zambit trist si a spus :

- Exact cum ma temeam . A sosit clipa in care prerienii trebuie sa lupte pentru a apara Tarmul Fericirii. Draga mea… stii ca exista o veche legenda care se spune ca ar avea ceeasi varsta ca si Taramul Fericirii?

Carmina a schitat un zambet sceptic:

- Credeam ca acele legende cu care am crescut si pe care mi le spunea mama la culcare

sunt doar povesti … mi se pare putin probabil sa fie adevarate.

Selina zambi si ea si adauga :

- Cam asa si este : sunt doar povesti cu exceptia uneia . Aceea care vorbeste de aparitia Taramului Fericirii. Si spunand aceste cuvinte Selina isi impreuna mainile, se uita in stanga si in dreapta ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca nu o aude nimeni si incepu sa povesteasca Legenda Cucubeului .

- Acum o mie de ani, cand nu exista inca Taramul Fericirii si pe Pamatul era bantuit de tot felul de creaturi care mai de care mai ciudate, s-a nascut in Imparatia Norilor cel ce avea sa devina ocroritorul prerienilor: Zeul Prior. Nasterea lui este invaluita in mister. Se presupune ca parintii lui au fost Soarele si Luna. Pare imposibil pentru ca de fapt Soarele si Luna nu se pot intalni niciodata, si de mii de ani Luna este indragostita de Soare si de stralucirea lui. Luna a cutreierat cerurile si a stat mereu in umbra Soarelui sperand sa-l ajunga intr-un tarziu. Se stia frumoasa. Cea mai frumoasa din Univers. Si cu toate astea nu putea sa aiba lucrul care il iubea cel mai mult pe lume: Soarele. De mii de ani Luna plange pentru ca nu-l poate ajunge. Lacrimile ei s-au transformat in stele, care stralucesc mereu si aduc aminte de suferintele ei. Se pare insa, ca la un anumit moment in geneza universului Soarele si Luna s-au contopit. Si dragostea lor a avut ca rezultat un copil al universului: Zeul Prior, zeul Curcubeului. In ziua in care s-a nascut s-a inaltat pe cer frumosul Curcubeu. Acest copilas a crescut vegheat si protejat de parintii lui de la departare. Ziua Soarele il sclada in raza calde si stralucitoare, iar noaptea balda Luna ii veghea somnul si il invelea cu o patura de stele. Cat a fost mic, departarea de parinti nu l-a afectat. Zburda toata ziua prin Imparatia Norilor: alerga si sarea de pe un norisor pe altul, se juca cu stelele, pana intr-o zi cand s-a plictisit si a inceput sa se simta singur. Atunci a inceput sa realizeze ca mai are nevoie de ceva … sau de cineva. Intr-o noapte senina, Luna trecand alene pe langa norisorul unde dormea Prior ii lumina chipul cu razele sale si realiza ca baiatul strangea la piept o stea. Sufletul sau s-a impovarat de tristete, gandindu-se la singuratatea baiatului. S-a gandit sa-I faca existenta mai usoara. S-a hotarat ca a doua zi sa-l ajute pe Prior sa vada Pamantul care pana acum a fost ascuns privirilor lui. Dimineata cand Prior a deschis ochii, si a incercat sa paseasca…s-a dat un pas inapoi. In patura de nori era o spartura. Speriat, dar si curios, s-a plecat sa privesca prin ea. Cel mai frumos tablou I s-a infatisat privirilor lui. Nu stia ceea ce reprezinta ceea ce vedea dar era cel mai frumos lucru care putea exista vreodata. A privit clipe in sir prin acea spartura pana cand s-a hotarat ca vrea sa vada si mai deaproape. A ales cel mai inalt copac, s-a agatat de el si a inceput sa coboare.

Spunad acestea batrana Selina a facut o pauza. Carminei i s-a parut ca in loc de clipe au trecut ore. Dupa o lunga tacere, Selina isi fixa privirea in ochii Carminei si spuse:

- Se pare ca acesta a reprezentat momentul coborarii din ceruri a lui Prior. El a ajuns pe Pamant si deoarece nu-si putea stapanii setea de cunoastere, colinda meleagurile Pamantesti in nestire. Oriunde pasea sau mergea, vesnicul Curcubeu era in spatele lui. Intr-o zi, ratacind pe niste stanci abrupte si privind in departare marea, I s-a parut ca vede ceva in apa. Curios, a coborat stancile si s-a apropiat de locul respectiv. Se pare ca in apa ara o sirena, nemaivazut de frumoasa, cu ochii verzi-albastrui, pielea sidefie, parul intunecat, care l-a vrajit intr-o clipa pe Zeul Prior. Zilele lui de singuratate au luat sfarsit. Impreuna cu aceasta sirena a avut patru copii: doau fete si doi baieti. Acestia aveau sa fie primii prerieni. Anii au trecut si copiii au crescut mari. Zeul Prior si Sirena erau foarte mandrii de cei patru copii care erau cuminti si nu ieseau din cuvantul lor. Insa, dupa ani si ani, una dintre fete, s-a razvratit impotriva tatalui sau, deoarece acesta le spusese ca ei sunt cei care vor conduce Pamantul si Universul, iar ea era nemultuminta pentru ca dorea ca ea sa aiba cea mai mare putere. Zeul s-a maniat si a alungat-o din familia sa. Sufeltul fetei se umplea de ura pe masura ce trecea timpul, si in cele din urma si-a vandut sufletul Zeului Infern in schimbul domniei asupra Regatului Mortii si s-a transformat in Vrajitoarea Malefica. Plina de ura si sete de razbunare a pornit un adevarat razboi impotriva Zeului Prior. Insa, Zeul Prior nu era usor de invins. Era ocrotit de Curcubeu, de Soare si de mama sa, Luna. Vazand cat de greu este sa isi duca la final scopul, Malefica a aruncat un blestem asupra Zeului Prior si a familiei lui, ca peste o mie de ani de acum incolo sa se nasca doi copii, unul cu sufeltul curat si celalalt cu sufelt malefic. Cel cu sufletul curat va purta in inima cristalul alb, care va fii cel mai puternic elemet de pe pamant si va fii stapan pestele alte sapte cristale care reprezinta culorile curcubeului. Cel cu suflet intunecat il va ucide pe celalat pentru ca la moartea acestuia va fi eliberat cristalul si el va putea domni peste intreg Pamantul si Universul.

Spunand acestea, Selina a tacut si a inceput s-o privesca pe Carmina care cazuse pe ganduri. In cele din urma, Carmide s-a trezit din gandurile ei si a spus :

- In viziunea mea, Taramul Fericirii este pustiit si nu mai supravietuieste nimic din

ceea ce este frumos. Daca acesta este destinul, nu cred ca pot sa fac ceva.

- Ei fata mea, aici gresesti. Destinul nu este stabilit dinainte, destinul ti-l faci tu. Bineinteles daca gandesti asa, si nu vei face nimic Taramul Fericirii nu mai are nici o sansa, si va fi condus asa cum spune profetia de un suflet intunecat. Dar, daca iti pastrezi speranta, si nu te dai batuta, Taramul Fericirii are o sansa.

- Dar Selina, este prima oara intr-o mie de ani cand Taramul Fericirii este in pericol. Pana acum totul a fost linistit si aici am fost in siguranta.

- Am fost si suntem in siguranta atat timp cat va veghea Curcubeul asupra noastra. Pentru ca de fapt Curcubeul il reprezinta pe Zeul Prior. O data cu disparitia lui nu va mai exista hotar intre Taramul Fericirii si cealalta parte a lumii. Daca cristalul alb va ajunge in mainile acelui copil, curcubeul va diparea si o data cu el si siguranta Taramului.

Carmina a cazut iar pe ganduri.

Dincolo de curcubeu - Capitolul 2 - Viziunea

In aceasta zi, soarele stralucea mai puternic decat de obicei.

In casa familiei Tane, era un motiv in plus de bucurie : Mama, Tina tocmai ce nascuse cu putin timp in urma doua gemene pe care impreuna cu sotul ei Tom, le-a numit

Tania si Taniana. Era un obicei stravechi pe taram ca numele si prenumele tuturor membrilor familiei sa inceapa cu aceeasi litera.

Desi Tina era foarte slabita radea incontinuu si nu se mai satura sa le priveasca pe

cele doua micute. Amandoua erau vesele si frumoase ca doua raze de soare si semanau ca

doua picaturi de apa.

La scurt timp de la nasterea fetitelor, la usa familiei Tane a aparut o veche prietena de familie, Carmina, ai carei bunici fusesera vrajitori si care avea sa spunem, un al saselea simt. Tina si Tom nu s-au obosit sa-i dea de veste prietenei lor deoarece stiau ca ea aflase de venirea lor pe lume chiar inainte de a stii ei.

Dupa trei batai usoare in usa, Carmina deschise usa si cu glasul ei subtire si clar isi anunta sosirea :

- Tina, Tom ! Fie ca aceste doua fetite sa va aduca numai bucurie si fericire ! Unde sunt ? si spunand acestea, se duse spre cei doi ii imbratisa si adauga zambind :

- Chiar ieri am avut o viziune despre naserea lor si am pornit spre voi, cat am putut de repede!

Tina si Tom, zambind, au condus-o spre patucurile celor doua micute preriene. Carmina s-a aplecat si a sarutat-o pe Tania pe frunte. Micuta dormea linisita si respira usor. Apoi, s-a aplecat spre Taniana si a facut acelasi lucru. In momentul in care si-a desprins buzele de pe fruntea fetitei o durere ingrozitoare i-a strapuns crestetul si o multitudine de imagini au inceput sa i se deruleze prin fata ochilor: doua fetite scaldate in razele soarelui jucandu-se intr-o curte plina de flori, un strain invesmentat intr-o mantie neagra stralucitoare indreptandu-se spre curtea in care se jucau cele doua fetite, o umbra imensa care se asterne asupra Taramului Fericirii, strainul care se apropie tot mai mult de cele doua fetite, si in final o imagine infricosatoare in care Taramul Fericirii este cufundat in intuneric, pustiit innecat in ceata si batuit de spirite si fiare. Apoi, totul a disparut. Singurul lucru pe care il putea simti acum era o durere ingrozitoare de cap si o senzatie de sufocare. Nu stia unde se afla si nici ceea ce se intamplase cu ea. Incet, incet incepe sa auda niste sunete idepartate … cineva ii striga numele. A incercat sa deschida ochii dar era mult prea slabita. In cele din urma, auzindu-si tot mai clar numele strigat, a deschis ochii. A recunoscut-o pe Tina, care statea aplecata asupra ei si o privea ingrijorata.

- Carmina, ce m-ai speriat ! Esti bine ?

- As vrea putina apa … spuse ea. Nici ca a terminat de pronuntat cuvintele, ca Tom s-a si napustit afara si s-a intors cu o ulcica cu apa rece.

- Ce ai patit ? o intreba Tina ingrijorata . Carmina punand deoparte ulcica o privi trista si ii spuse :

- Am vazut anumite imagini Tina. Nu stiu ce inseamana exact, dar un lucru va pot spune sigur: se poate ca cele doua fetite sa fie in mare pericol. Si nu numai ele, ci intreg Taramul Fericirii.

Auzind acestea, Tina a inmarmurit iar Tom a inceput sa umble de colo pana colo si sa devina din ce in ce mai agitat. In cele din urma si-a intors privirile catre Carmide:

- Ce ai vazut ? a intrebat-o el fixand-o cu privirea .

- Tom … nu stiu ce inseamna ceea ce am vazut dar pot incerca sa aflu. Am sa ma duc la batrana Selina, a spus Carmina cu un glas stins. Dupa cateva momente de tacere, ochii Carminei s-au inseninat si zambind si-a ridicat privirea catre Tina si Tom:

- Dragii mei! Nu lasati ca o intamplare nefericita sa va strice aceasta zi minunata. Acum am sa plec la drum si voi afla pana la apusul soarelui ce semnificatie au imaginile pe care le-am vazut. Am sa ma intorc in aceasta seara, insa vreau sa va gasesc veseli si cu inimile senine, bucurandu-va de aceste doua suflete noi venite pe lume. Puteti sa-mi promiteti asta ? intreba ea cu un glas plin de speranta. Tina si Tom, au inceput sa zambeasca desi inimile lor erau impovarate de tristete.

In ciuda faptului ca se simtea foarte slabita, Carmina si-a adunat fortele si a parasit casa familiei Tane, indreptandu-se spre casa batranei si inteleptei Selina. Au privit-o din pragul casei cum se indeparteaza.

Dincolo de curcubeu - Capitolul 1 - Un Satuc fermecat

In vremuri in care nu existau blocurile, cladirile si magazinele din zilele noastre si oamenii aveau casute din lemn si pamant, in care taramul oamenilor era separat de cel al zanelor si vrajitorilor, intr-un satuc dintr-o regiune indepartata a Norvegiei traiau niste oameni harnici, veseli si intelepti. Natura nu fusese atinsa de efectele nefaste ale industrializarii din zilele noastre. Cerul era de un albastru ametitor, aerul si apa erau pure, iar verdele copacilor parea desprins dintr-un tablou ireal.

Aceste meleaguri care par atat de indepartate si ireale pentru noi erau locuite de prerieni., care semanau perfect cu oamenii din zilele noastre cu o singura exceptie: erau mult mai micuti de statura. Nici cel mai inalt dintre ei nu depasea un metru si cincizeci de centimetrii. Prerienii traiau o suta cincizeci de ani, deoarece aveau stramosi vrajitori si zane. Satucul acestor prerieni era situat intr-o vale foarte abrupta, traversata de un rau cristalin a carei apa se spunea ca aduce tinerete vesnica fiind atins in vremuri indepartate de vraja zanelor . Satucul era inconjurat de brazi uriasi ale caror varfuri pareau sa atinga norii iar deasupra vaii in care era asezat satucul se intrezarea un vesnic curcubeu, stralucitor si imens care se spunea ca ar fi avut aceeasi varsta cu satul adica o mie de ani. In centrul asezarii se inalta un cristal imens, format din sapte cristale mai micute. In fiecare din aceste cristale se oglindea cate o culoare a curcubelui.

Acest satuc minunat se numea Taramul Fericirii si era protejat de doua planete, Soarele si Luna, care se puteau vedea pe bolta cereasca la dimensiuni de trei ori mai mari decat le vedem noi astazi .

Cu toate ca prerienii se inchinau acestor doua planete, fericirea lor era protejata de Curcubeu deoarece cele doua planete erau situate in arcada lui si pe langa acest lucru prerienii credeau intr-o fiinta atotputernica care se numea Zeul Prior. O data pe an prerienii se pregateau de o mare sarbatoare inchinata acestui zeu. Povestea noastra incepe cu o zi inainte de Sarbatoarea Curcubeului, zi in care toti prerienii alergau de colo-colo fara sa-si acorde o clipa de ragaz strangand sute de flori si impletindu-le in coroane imense pe care urma ca in ziua urmatoare sa le aseze pe altarul Curcubeului reprezentat de cristalul multicolor.

In cautarea curcubeului

In vremuri indepartate, exista un curcubeu care semana cu o carare de culori. El, curcubeul, aparea dupa fiecare ploaie si umplea sufletele oamenilor de bucurie.
Intr-o zi, dupa o furtuna foarte puternica, curcubeul nu a mai aparut. Oamenii au privit neincetat spre cer sperand ca il vor vedea din clipa in clipa. Au trecut zile, ore, luni, insa acesta nu s-a mai aratat. Atunci oamenii s-au intristat si si-au pierdut speranta. Pe chipurile lor s-a asternut o umbra si desi viata isi urma cursul firesc, inimile lor erau triste.
Exista insa, cineva, care din momentul in care a disparut curcubeul, a cautat neincetat urma lui. Era vorba despre o fetita de opt anisori pe nume Lucia. Ea traia cu parintii ei intr-o casuta din lemn pe malul marii. Fetita intreba in fiecare seara, inainte de culcare, cand se va intoarce curucbeul. Parintii o mangaiau si ii spuneau ca daca isi doreste cu adevarat sa apara curcubeul, a doaua zi, cand se va trezi, o sa il vada pe cerul senin. In fiecare seara Lucia se culca ascultatoare sperand ca dimineata va revedea curcubeul. Insa, zilele treceau si dorinta ei cea mai arzatoare nu se indeplinea.

Intr-o seara, cand mama ei tocmai o invelea cu patura, Lucia s-a uitat la ea si a intrebat:

- Mama, de ce nu mi se indeplineste dorinta? De ce nu apare curcubeul ?

Mama, ingandurata, a raspuns:

- O sa apara Lucia! Sa nu iti pierzi niciodata speranta !
Si spunad acestea, mama a parasit camera. Lucia s-a straduit sa adoarma dar nu a reusit. A asteptat sa adoarma parintii ei, apoi s-a imbracat, si-a luat un saculet cu mancare si a iesit din casa parinteasca. Nu stia unde merge, dar simtea ca este ceva, sau cineva care o cauta si o cheama. A aruncat o ultima privire spre mare si cu pasi mici, usori s-a pierdut in departare.
In aceasta noapte intunecata, Lucia a plecat in cautarea curcubeului. Mergea dea-lungul apei si lasa ca valurile calde sa ii mangaie picioarele si, in acelasi timp privea cerul plin de stele care se unea cu marea in orizontul indepartat. Mergea deja de cateva ora si obosise. A inceput sa caute cu privirea un loc in care ar fi putut sa se odihneasca. A ajuns la un moment dat in dreptul unei pesteri a carei intrare era foarte aproape de malul marii. In zorii zilei, Lucia a ajuns la o pestera. Si-a luat inima in dinti si a intrat. In pestera era frig, iar peretii luminati de niste faclii, erau plini de desene caudate. Fetita a mers pana a ajuns in fata unei scari care cobora in intuneric. A inceput sa coboare scarile si, la un moment dat, s-a ciocnit de ceva. Era o usa mare de piatra. A inceput sa o pipai, incercand sa o deschida. Dintr-o data usa s-a deschis cu un zgomot puternic. Apoi, s-a auzit o voce reagusita:

- Cine e acolo ?

Nu a primit nici un raspuns.

- Cine e acolo ? a auzit din nou vocea.

- Sunt… Lucia! spuse fetita cu o voce tremuratoare.

- O fetitaaa ! a exclamat vocea. Intra draga mea, intra !

Cu inima mica, fata apasit in incaperea intunecata. In mijloc a vazut o femeie batrana, cu parul alb, nasul coroiat, ochii negrii ca smoala si cu mainile zbarcite, care aveau niste unghii foarte lungi. Avea o infatisare infioratoare. Abia in acel moment Lucia a realizat ca se alfa in fata unei vrajitoare. A incercat sa fuga dar usa, cu acelasi zgomot puternic s-a inchis.

Lucia s-a intors spre vrajitoare si a vazut-o ranjind:

- De cand astept sa coboare cineva in pestera mea ! tuna vrajitoarea. Bine am facut ca am furat curcubeul. Stiam eu ca o sa vina cineva sa il caute. Si spunand acestea, pestera s-a umplut de rasul ei infiorator.

Lucia tremura din toate incheieturile si se uita de jur imprejur, doar , doar va zari o portita. In zadar, insa. Vrajitoarea s-a ridicat de pe scaunul vechi pe care statea. Era cocosata, foarte mica de statura si se sprijinea intr-un toiag care se termina cu un cap de sarpe.

- Dar de ce ai furat curcubeul ? a intrebat Lucia cu jumatate de gals.

Vrajitoarea a facut ochii mari si ranjid i-a spus :

- Eu rapesc pasarile cerului deoarece nu imi place cantecul lor, ard florile si copacii pentru ca ma enerveaza mirosul si culoarea lor. Rastorn corabiile pentru a le lua comorile de pe fundul marii si fac vulcanii sa erupa ca totul sa fie cenusa si scrum. Pot sa distrug totul. Imi plac furtunile cu fulgerele si tunetele lor. De aceea ma cheama Tuna-Furtuna. Dupa fiecare ploaie aparea curcubeul. Era ca si cum nu ar fi fost nici o furtuna. Nu am putut lasa sa se intample una ca asta. Iar tu, tu care ai venit sa recapeti curcubeul vei deveni prizoniera mea pentru ca urasc copiii si tot ce tine de visele sau sperantele lor.

Si spunand aceste cuvinte, Tuna-Furtuna se duse catre un colt al incaperii in care era o gaura mare, neagra si a inceput sa strige :

- Noesis ! Vino imediat aici ! Noesis, nu te preface ca nu ma auzi ca o sa fie vai si amar de tine ! Vazand ca nu apara nimeni, vrajitoarea a inceput sa bata din picior si toata pestera a inceput sa se cutremure :

- Noooeeesiiiiiis ! a strigat ea atat de tare incat Lucia si-a pus mainile la urechi.

Dupa cateva clipe, din intuneric a aparut un spiridus mic, verse, imbracat cu niste hainute murdare si rupte, slab si cu ochii nemaipomenit de mari. Spiridusul s-a aruncat intr-o clipa la picioarele stapanei sale.

Vrajitoarea infuriata l-a lovit cu toiagul si apoi i-a spus rastit :

- Sa o duci pe fata in pivnita si sa o incui acolo. Iar daca incearca sa fuga capul o sa-ti stea unde iti stau picioarele! a adaugat ea amenintator.

Spiridusul s-a ridicat si i-a aratat fetei tunelul de unde venise el cu cateva clipe inainte. Lucia a pornit prin tunnel urmata de spiridusul Noesis. Au mers vreme de cateva clipe, apoi au ajuns la o rascruce. Fata s-a intors catre spiridus care i-a facut semn sa mearga prin tunelul din stanga. La capatul lui, era o camera mica, in care Lucia a vazut un par de fier, o fereastra mica cu gratii si trei saci foarte mari. Noesis i-a aratat sacii si a spus:

- Trebuie sa alegi graul de orz si de ovaz. Abia depa aceea vei putea sa te odihnesti. A doua zi o vei lua de la capat. Si spunand acestea spiridusul s-a facut nevazut. Lucia vazandu-se singura intre patru pereti a inceput sa planga. A inceput sa separe boabele uitandu-se neincetat la fereastra cu gratii printre care se strecurau razele blande ale lunii. I s-a parut la un moment dat ca luna straluceste mai puternic. A auzit o voce slaba:

- Copila mea … curcubeul nu mia este la vrajitoare. Lucia nu mai stia ce sa ma creada. I se parea ca viseaza.

Apoi a realizat ca Luna vorbea cu ea. Luna. S-a ridicat si s-a apropiat mai mult de fereastra.

- Trei culori ale curcubeului, cea verde, cea galbena sic ea rosie sunt ascunse in Castelul Anotimpurilor. Cea care le pazeste este Iarna. Ai de facut un drum foarte lung, dare u te voi ajuta.

Si spunand aceste cuvinte, Luna trimise peste chipul palid si obosit al Luciei o raza calda si balnda. In acel moment Lucia s-a simtit binecuvantata. Luna a transformat-o inrtr-o fetita mica cu aripi de marimea unui ghiocel, care a zburat printre gratiile de fier si s-a inaltat catre cer, plecand astfel catre Castelul Anotimpurilor. Ziua dorm ape petalele florilor sau pe frunzele copacilor iar noaptea zbura, calauzita de Luna.

Lucia a zburat pe deasupra marii, padurilor, a ogoarelor aurii si peste munti. Intr-o zi s-a asezat pe petalele unui nufar sa se odihneasca. In timp ce dormea, de sub apa a iesit o broasca urata si raioasa care a luat nufarul si l-a dus in adancul lacului. Acolo, l-a pus intr-un vas de mal. Toate broastele si broscoii o vizitau pe broasca batrana, care le cerea un ban de aur pentru a-I lasa sa vada nufarulsi fetita cu aripi.

Lucia s-a trezit pe neasteptate si s-a intristat amarnic. I-a povestit nufarului ca please in cautarea curcubeului si l-a rugat sa o ajute. Acestuia i s-a facut mila de de fetita si a urcat la suprafata apei. Lucia i-a multumit si i-a sarutat petalele. Ce a facut broasca cand a vazut ca fetita cu aripi a disparut nimeni nu mai stie.

Lucia a zburat vreme de cateva zile si a ajuns in cele din urma la Catelul Anotimpurilor, care era stralucitor ca soarele, avea geamurile facute din gimgasi ghiocei si zambile parfumate, peretii din frunze de toate culorile, turnurile din zapada iar portile din iarba. Toul era nemaivazut de frumos. Deasupra castelului roiau randunele, vrabiute si previghetori ala caror cantece umpleau vazduhul.

Fermecata, Lucia a zburat pana la poarta palatului care era pazita de doi ghiocei uriasi.

- Sunt Lucia si am venit sa iau culorile curcubeului.

Ghioceii i-au deschis poarta iar Lucia a pasit pe iarba moale si a intrat.

Aici a vazut trei fete care randeau si dansau. Acestea erau Primavara, Vara si Toamna si dansau pe trei covoare. Lucia a recunoscut cele trei culori ale curcubeului pe acestea: verdea, galbena si rosie. Primavara dansa pe cea verde, Vara pe cea Galbena, iar Toamna pe cea rosie.

Langa cele trei fete, state ape un tron de gheata, Iarna. Avea rochia din cristale, parul alb si lung si tinea in mana o bagheta cu un flug mare de zapada in varf. A vazut-o pe fata intrand si o privea cu ochii ei cenusii si reci.

Lucia a facut o plecaciune si a rostit :

- Ma numesc Lucia si am foat ajutata de Luna sa ajung aici. Am venit sa iau culorile curcubeului si sa le duc innapoi in lumea oamenilor.

- Trebuie sa imi dai ceva in schimb, ca sa poti lua culorile, a spus Iarna.

Dupa ce s-a gandit un pic Lucia a raspuns :

- Iti voi da aripile mele.

Iarna, multumita, s-a ridicat de pe tron si a atins cu bagheta sa covoarele care au disparut. In locul lor au ramas trei flori, pe care Iarna le-a prins in parul Luciei. A atins apoi aripile fetei care au disparut si au aparut pe spatele Iernii, care fericita a inceput sa zboare prin Castel lasand sa cada in urma ei o multime de fulgi de nea.

Lucia a mai facut o pleaciune si a parasit Castelul Anotimpurilor. Se innoptase deja.

Blanda Luna aparuse pe cer. Vazand florile din parul fetei ii spuse:

- Ai reusit Lucia! Mai trebuie sa gasesti patru culori. Pentru urmatoarele culori trebuie sa ajungi pana la stele. Culorile portocaliu, violet si indigo se afla pe o stea dintr-o galaxie indepartata.

- Dar ce voi face ? a intrebat fetita. Nu mai am aripi. Cum voi putea zbura ?

- M-am gandit deja la asta. Vei calatori catre stele intr-o floare. Si spunand aceste, Luna ii arata cu o raza un trandafir rosu.

- Odihneste-te pana dimineata in trandafir, apoi, cand se sumineaza de ziua vei cere albinelor sa iti dea un fagure de miere si florilor cateva petale cu roua.

Lucia s-a culcat. In zorii zilei, fetita si trandafirul si-au inceput lunga calatorie. Fata a inceput sa se simta foarte usoara. Iesise de pe orbita planetei. Petalele trandafirului erau intredeschise si eroina noastra putea sa vada planetele si galaxiile. Nu stia cand era zi sau cand era noapte. Clipele treceau mult mai greu decat pe Pamant. A mancat miere, a baut roua si a adormit. Cand s-a trezit, a zarit o creatura stranie care se misca.

Dintr-o data a auzit o voce metalica.

- Eu sunt fiul cel mai mic al Universului. Prima Galaxie. I nevoie de ajutor pentru a gasi steaua cu cela trei culori ale curcubeului, pentru ca esti inconjurata de milioane de stele. Si spunand acestea, Fiul Universului sulfa, iar in fata Luciei a aparut o stea colorata cu portocaliu, indigo si violet. Ela rup steua in trei stele mai mici, de culori diferite si le-a prins, alaturi de flori, in parul fetei. Apoi i-a spus fetei sa inchida ochii si aceasta a cazut intr-un somn adanc.

Cand s-a trezit era pe malul marii. Era noapte si Luna ii zambea de pe cer.

- Mai ai o ultima incercare de trecut. Pe fundul marii, intr-un Palat de Corali este inchisa ultima culoare a curcubeului. Cea albastra. Drum bun!

Lucia insa era foarte obosita si trista. I se facuse dor de casa, de parinti. Insa stia ca trebuie sa isi continue calatoria. A a inceput sa se scufunde in mare. Deodata, a aparut langa ea un delfin.

Fata nu a mai stat pe ganduri. S-a urcat pe delfinul care a pornit iute la drum spre Palatul de Corali. Lucia admira pestii, algele, balenele. Ajungand la Palat, Lucia si-a luat la revedere de la delfin si a intrat pe poarta de corali a Palatului. Pe un tron de alge statea o sirena nemaivazut de frumoasa, cu parul albastru, plin de stele de mare si perle.

- Stiu de ce ai venit draga copila. Culoarea pe care o vrei este incgisa in aces sipet. Ca sa se deschida tu trebuie sa renunti la tot ce ai mai drag pe lume. Daca vrei aceasta culoare a curcubeului trebuie san u te mai intorci niciodata in lumea ta. Te vei transforma intr-o sirena si vei ramane pe vecie in castelul meu. Aesta este sacrificul pe care trebuie sa-l faci pentru fericirea oamenilor, a mai adauga sirena.

Lucia a incuviintat cu inima stransa. Apoi, sirena a deschis sipetul a luat steaua de mare de culoare albastra si a asezat-o in parul ei. In acel moment, toate cele sapte culori s-au unit si au inceput sa urce la suprafata pana cand au iesti din apa si s-au asezat pe cer.

Lucia era fericita pentru faptul ca adusese inapoi curcubeul … dar ii era atat de dor de parintii ei incat s-a intristat imadiat la gandul ca nu ii va mai vedea nicodata. Sirena a adus un alt sipet si a rugat-o sa inchida ochii. Lucia a ascultat-o. Cand a deschis ochii s-a trezit intr-un intuneric adanc. A auzit vocea sirenei care ii spunea …

- Cel care renunta la ceea ce ii este drag din dragoste pentru oameni merita sa fie fericit.

Si dintr-o data totul s-a luminat. Pe Lucia au inceput sa o doara ochii. Nu a realizat ce se intampla timp de cateva momente. Intr-un tarziu a deschis ochii si a realizat ca se afal in casa ei, in pat iar soarele diminetii invada incaperea cu razele lui puternice.

- Hai somnoroas-o trezeste-te ! E tarziu ! Imbraca-te repede ca vreau sa iti arat ceva.

Lucia a sarit de gatul mamei ei si a inceput sa ii sarute obrajii.Api a sarit si in bratele tatalui sau care tocmai intrase in camera.

- Ce dor mi-a fost de voi! spuse ea. A fost un vis! Ce bine ca a fost doar un vis !

Parintii o priveau nedumeriti.

- Hai Lucia ! ii spuse mama ei . Vino sa vezi ceva ! si spunand acestea a luat-o in brate si a dus-o la geam.

Deasupra marii se inalta curcubeul.

Lucia zambea si era in culmea fericirii.

- Ti-am spus eu ca o sa apara ii spuse mama zambind .

Lucia a privit curcbeul ore in sir, dar ea nu avea de unde sa stie, ca de de parte, din mare, de dupa o stanca, o sirena o privea zambind …

Sfarsit