Faza nr. 3 - Abonamentele

Preluasem de la fosta secretara un borderou care pleca in fiecare luna la posta, care pe baza lui, facea expeditii in tara. Toate bune si frumoase. Numai ca, de regula borderoul meu zacea si cate doua saptamani sub birourile celor de la Posta, care uitau de el. Rezultatul: nu ajungeau abonamentele la destinatie la timp. Vinovatul :Oana. Mi-au mancat zilele abonamentele alea. De fapt zilele mi le-am mancat singura ca abonamentele nu au avut saracele nicio vina. Ar fi trebuit sa ii sun in fiecare zi, sa ii amenint pe cei de la Posta, sa fiu ferma si sa ii determin sa isi faca treaba. Ca doar nu imi faceau mie favoruri. Era treaba loc pentru care erau platiti. Asa era normal ... dar eu trebuia sa duc stresul meu si pe al celor de la posta si pe al celor din firma care considerau ca nu au ei de ce sa se streseze cu ale lor cand Oana FRAIERA se poate stresa si agita pentru toti si toate. Am patit-o cu abonamentele de doua ori. Prima oara pentru ca am incurcat un plic si au intarziat revistele foarte mult la o abonata, (aici a fost intradevar vina mea, insa nu meritam URLETELE si apelativele care mi-au fost adresate de catre Patron) si a doua oara cand Posta Romana a cam uitat de abonamente. Drept pentru care am fost chemata in birou alaturi de cei trei directori, dintre care doi URLAU la mine. Am fost invinuita ca documetele nu aveau semnatura si stampila.
"- Ce vrei sa fac cu hartiile astea? Nu vezi ca nu au nici stampila nici semnatura ? Ce vrei sa fac ? Sa ma sterg la fund cu ele ?" zbiera Patronul la mine rosu la fata.
Am inlemnit. Cand m-am dezmeticit am incercat sa ii explic ca asa le-am preluat si nu am avut de unde sa stiu ca posta o sa imi faca asemenea probleme. Nu avea rost ... omu' asta cand se enerva nu mai auzea nimic. Cred ca trebuia sa scoti un pistol sa il ameninti cu el sau sa ii tragi o injuratura sanatoasa, sa o palma ca sa ii captezi atentia. Printre urletele lui, o mai distingeam si pe Cotoroanta care incerca sa imi mai puna in carca inca cateva:
"- Da! Oana e de vina! Si pentru cutare... si pentru cutare..."
Urechile mele auzeau dar mintea mea nu putea sa priceapa ce avea nemernica de Cotoroanta cu mine. O zicea cu atata patima si convingere ca mai aveam putin si o credeam pana si eu.
Interventia Tehnicului insa, m-a adus la realitate:
"- Hai mai fii serioasa! Sa nu exageram. Acum incerci sa ii pui in spate lucruri aiurea."
Si-au facut numarul: au urlat, au sters cu mine pe jos ... si pana la urma am parasit biroul. Cum biroul respectiv avea geamuri, toata firma a vazut show-ul. Am iesit de acolo vie, dar in niciun caz nevatamata. Oh, da ! Eram vatamata rau ! Aveam lacrimi in ochi ! Ma apasa ceva pe piept si simteam ca nu pot sa respir ... tremuram ... ma clatinam ...dar nu plangeam. Si nu am plans. Ca teleghidata m-am indreptat catre biroul meu si m-am asezat. Mi-am luat capul in maini si am incercat sa ma reculeg ... Prin cap imi trecea un singur gand ... sa imi dau demisia ... nu am facut-o ... am stat si am inghitit ... pentru ca din multe puncte de vedere nu am avut incotro. Eram singura ... ma intretineam singura si eram speriata ... foarte speriata ... Concluzie : 3-0 pentru ei.

Faza nr. 2 - Misterioasa disparitie a dosarului

Intr-o dimineata s-a ratacit un dosar. Patronul era cu o falca in cer si una in pamanat si o batea la cap pe Cotoroanta sa il faca sa apara. Cotoroanta ii zice ca eu sunt de vina. Ca mi-a dat dosarul si i l-am ratacit. La care el :
" - Pai adu-o pe Oana aici si cautati-l!"
La care ea:
"-Pai nuu ca eu nu prea ma inteleg cu Oana !"
El:
"- Nu te intelegi cu ea ? Pai da-o afara !"

Concluzie : Nu conteaza cum lucrezi, cat si cum muncesti si cate sacrificii faci ! Daca vacii aleia nu ii place fata ta (mai bine zis nu ii place faptul ca NU vrei sa o pupi in fund) trebuie sa fi dat afara !

Nu, nu am fost data afara. Poate ca ar fi fost mai simplu pentru mine. Mult mai simplu. Ceea ce este foaaarte interesant este ca nici acum nu am habar despre ce dosar era vorba. Era in orice caz unul pe care nu il vazusem in viata mea ... dar ce mai conteaza ? V-am spus eu: cand esti deja catatogat, nimic nu mai conteaza ... nici macar ca ai ochi frumosi. In fine : punct lovit, punct ochit 2-0 pentru ei.

Din pacate am constatat in nenumarate randuri ca majoritatea angajatorilor practica intimidarea si alte metode o data ce nu le mai place fata ta ! Asa ca .. nu am sa mai dramatizez pe tema asta ! Vorba celor de la e-jobs :"E un job! Nu o casnicie !"

Faza nr. 1 – Documentele de la licitatie

Eram angajata de vreo luna-doua. Editura a participat la o licitatie si mi-au fost date niste documente de xeroxat. Nu stiam ca era vorba de balanta si bilant. V-am spus in introducere nici nu stiam ce sunt alea si nici cum arata. Mi-am facut treaba. Le-am xeroxat, le-am asezat in dosare si le-am inmanat mai departe. A doua zi, panica : documentatia pentru licitatie nu a fost completa. Bilantul era pe 2004 si nu pe 2005 asa cum trebuia. Asta am aflat mai tarziu. Pana sa ma dezmeticesc Cotoronta deja ma numise vinovata si Patronul venise la mine sa imi faca observatie. M-am uitat la el interzisa.

Am incercat sa ii explic ca nu e vina mea. Nu a fost chip sa inteleaga. Am realizat apoi a cui a fost vina : a contabilului sef. Prea tarziu insa. Ce mai era de facut ? Eram deja stigmatizata. Soarta mea era deja hotarata. Dar asta aveam sa aflu mai tarziu. Concluzie : 1-0 pentru ei.

Al treilea loc de munca - Introducere

Personajele - scurta descriere
Patronul - burtos, scund, viclean (o adevartata vulpe trebuie sa precizez ), uns cu toate alifiile si fost securist pe deasupra - deci suspicios si paranoic pana la D-zeu si inapoi
Cotoroanta - genul de dama care decide ca daca nu esti cu ea, esti categoric impotriva ei. Dornica sa fie pupata in fund mereu si adorata. Gata oricand sa isi scoata ghearele si sa iti vina de hac si gata sa tipe atunci cand nu reuseste sa te convinga altfel !
Tehnicul - Genul de om despre care nu stii in niciun moment daca este cu tine sau impotriva ta
The Jackass - Cosmarul vietii mele
Mistery Guy
Jonny Bravo - Un mascul care se credea prea mascul - Cand pasea in incapere, intai ii intrau pectoralii si apoi restul corpului. Imi lasa mereu impresia de cocos infoiat.

Don Juan - Ei bine dragii mei ... asta se dadea la toate gagicile ... era un fenomen ...
Angelina - Gura mare cat o sura si mult tupeu - ca doar asa e frumos la o gagica din secolul nostru. Nu ? Daca la Jonny intrau in incapere mai intai pectoralii, ei bine, la gagica asta intra pieptul frate ! Da' ce piept ! Ce nu am eu, avea ea de vreo 4 - 5 ori. Dumnezeule! Se uitau masculii din firma la ea, salivand la propriu. Iar ea, fiind mai mult decat constienta de darul minunat de la natura se lasa in voia privirilor si a comentariilor ...

Ei bine dragii mei ... aici am stat un an de zile in cap ... Imi amintesc si acum cand am plecat spre interviu bezmetica si speriata. Am intarziat 30 de minute ... efectiv nu am gasit adresa ... am ajuns in final ... Am avut o rivala care a ramas in proba cu mine. Au vrut sa ne tina pe amandoua ... ea a renuntat ... a venit la mine si mi-a spus ca pe ea nu o incalzeste cu nimic postul de secretara ... ca ea nu a terminat facultatea ca sa fie secretara ... si a plecat si am ramas eu ... printre vreo 10 barbati si vreo 6 femei (astia erau cei de la etajul 1).
La inceput totul a fost ok ... adica a durat ceva pana m-am dezmeticit ... nu stiam NIMIC ... nu stiam sa fac legatura la telefoane, nu stiam ce e ala certificat de inregistrare si nici cum arata ... eram un dezastru ... au avut rabdare cu mine ... eu insa eram atat de stresata si aiurita incat i-am scos din minti. Si directorul (patronul de fapt) care parea foarte de treaba la inceput, si-a dat intr-un final arama pe fata . A izbucnit la un moment dat : " Eu inteleg ca am luat un om fara experienta, dar nici chiar asa ! Nu se mai poate ! " Precizez ca a mai zis ceva ... nu foarte urat, dar nici foarte frumos ... dar oricum TIPA cand a spus cuvintele. Recunosc ca nu m-a ajutat sa ma trezezc si sa nu mai fac greseli ... din contra eram din ce in ce mai stresata ... La vremea aceea nu eram constienta ca oricine greseste si ca acesta nu e un motiv sa fie tratat urat. Offf ... la vremea aceea nu stiam multe ...
Ideea e ca eram un copil prostut, corect si cinstit ... si timp de un an de zile am ajuns sa inghit tot felul de tampenii nefiind capabila sa spun stop. Am avut vreo 4 izbucniri ... era si normal doar ma abtineam mai tot timpul ... o sa va povestesc despre izbucnirile mele mai tarziu ... acum o sa ma axez pe nedreptatile comise de ei. Au fost atat de multe ca am pierdut de mult sirul ... ajunsese sa mi se para normal sa stearga cu mine pe jos ( INCREDIBIL NU ???!!!) . In cateva luni de zile am devenit omul care le facea pe toate : Nu mergea xeroxul :
- Oanaaaa nu merge xeroxul !
Nu mai erau capse :
- Oanaaaa nu mai sunt capse !
Nu se gaseau niste dosare :
- Unde sunt dosarele ? Chemati-o pe Oana !
Nu sunt in regula documentele la licitatie :
- Oanaaaa ce ai facut cu documentele ?!
Nu au ajuns comenzile la destinatie !
- Oanaaaa suna si vezi de ce nu au ajuns !
Clientii faceau plangeri !
- Oanaaaa solutioneaza reclamatiile !
Peste tot nu auzeam decat Oana, Oana si iar Oana ! Ceva nu era in regula cu siguranta era Oana de vina ! Ajunsesem sa intocmesc borderouri de expeditie (care trebuie sa precizez ca nu era treaba mea), sa ambalez colete postale ( care deasemenea nu era treaba mea ... cei de la magazie stateau cu mainile in san si se uitau la mine cum le faceam treaba si daca indrazneam sa le dau ceva de facut se uitau urat la mine ca parca nu era treaba lor sa ma ajute) si alte zeci de lucruri care nu imi intrau in atributii ... Duceam in spate toata firma ... faceam munca a doi oameni (cel putin) si nu mai dadeam randament ... munceam de imi ieseau ochii din cap si in schimb nu primeam decat tipete si urlete. Mi-au facut muuulte ... dar in final le-am facut si eu ... sau ma rog, am pus cat de cat piciorul in prag ... trebuie sa recunosc insa ca desi se spune "mai bine mai tarziu decat niciodata" am reactionat cam tarziu pentru ca eram deja intr-un stadiu avansat de oboseala psihica si cu nervi la pamanat, sau mai bine zis "pe bigudiuri" ca sa parafrazez o actuala colega. :) In continuare voi relata cateva faze facute de ei si apoi raspunsurile mele. O sa tin si un scor ... desi sunt sigura ca m-au facut ... mai mult ca sigur m-au facut...

Al doilea loc de munca

Dupa ce am absolvit prima facultate, si cand eram deja inscrisa la a doua, am decis sa renunt la promotii si sa ma angajez full-time. Nestiind la momentul respectiv cum sa fac sa imi gasesc un loc de munca decent am mers pe mana unei studente la medicina (pe care am cunoscut-o la o promotie in Carrefour Militari) si am ajuns la o societate comerciala pe un post de Merchandiser. Salariul evident f f f mic. Habar nu aveam in ce m-am bagat. M-am dezmeticit dupa aceea. Doua saptamani de trezit la 5 30 dimineata, carat tomberoane prin depozit, aranjat marfa in depozit si la raft, si stat in picioare 8 ore pe zi si-au cam spus cuvantul asupra sclifoseniei mele ! Pentru cei care nu au inteles ... ei bine ... ajungeam acasa in fiecare seara pe la 17:30 ... si inainte sa intru in casa ... ma opream in fata usii si bagam o repriza de plans. Ma linisteam si intram. Dimineata suna ceasul la 5 si ceva ... ma trezeam ... si iar incepeam sa plang. Trebuie insa sa precizez ca plangand ma spalam, ma imbracam, mancam printre sughituri (fara sa ma vada cineva plangand bineinteles) si pana ieseam pe usa ma linisteam. Si a doua zi o luam de la capat !
Nu pot sa spun ca ma tratau inuman ... doar ma plateau prost si eu cum eram Mutulica si nu ziceam nimic stateam si inghiteam ...
Si asa am tinut-o doua saptamani ... trebuie sa precizez ca in timpul asta imi cautam alte servicii mai decente. Care se pare ca nu au intarziat sa apara. Pentru a ma putea duce la interviuri mi-am luat liber o zi. Au facut ei scandal dar nu au avut ce face. M-au lasat. In Romania Libera am gasit printre altele si un post de secretara la o alta Societate Comerciala. Nu am sa va mai retin atentia cu celelalte interviuri neinteresante. Am sa ma concentrez doar pe ultimul pentru ca el a fost decisiv. Urmand sa va povestesc pataniile la noul loc de munca in urmatorul episod am sa insist acum pe descrierea modului in care mi-am dat demisia din postul de Merchandiser. Deoarece noul angajator vroia sa ma tina o saptamana in proba a trebuit sa fac cumva sa imi dau demisia. Fiindu-mi jena sa spun adevarul am inventat o problema personala urgenta care imi solicita doua saptamani pentru a o rezolva. Sefa mea auzind asta ... nu a avut incotro si mi-a dat foaia pe care mi-am scris demisia. Precizez ca nu a fost deloc incantata ... in ziua in care mi-am dat demisia, contractul meu fusese inregistrat la ITM. Dar ... life is not faire ! asa ca am sa trec la a povesti episodul urmator ...

Eu, secretarele si facultatile - Episodul 3 - Prima serie

4 Octombrie 2006

Dupa cum v-am mai spus, azi mi-am luat liber. Pana la pranz cand trebuia sa ajung la secretariat mi-am mai rezolvat si alte treburi.

Ora 12:51 – Ajung la facultate. (Asta dupa ce am sunat la facultate de pe mobil, pentru ca eram pe strada, si cand am cerut cu Lucretia mi s-a spus sa sun dupa 3 pentru ca acum este program cu studentii, foarte ciudat pentru ca era abia 11 30 si mi s-a inchis pentru a doua oara telefonul. ) Asa … ajung la facultate. Cand am urcat la secretariat, mi-am dat seama ca nici astazi nu voi rezolva nimic, deoarece etajul 2 era ticsit cu studenti. Nu aveai loc sa arunci nici un ac. Si studentii inca mai veneau. Mai aveam exact o ora si 5 minute sa ajung la rectorat cu dosarul. Pentru cateva secunde am vazut negru in fata ochilor si toul a inceput sa se invarta cu mine. Ce sa fac ? Vad la un moment dat ca se elibereaza un fotoliu. Ma arunc in el si incep sa ma gandesc.

“Sa sun nu are rost pentru ca am mai sunat si mi-au inchis telefonul. Sa stau la coada iarasi nu are rost pentru ca pana ajung in fata se face doua si se inchide la rectorat si oricum iesea din discutie pentru ca la fiecare coada erau 25-30 de persoane cel putin. Sa plec si sa renut… iarasi nu-mi convenea. Deodata imi vine ideea sa ma duc sa vad cat

de mare este coada la secretara sef. Ajung acolo si cum vad ca erau doar vreo 12 persoane, nici nu mai stau pe ganduri si ma si postez la rand si incep sa astept, pentru ca la ghiseul Lucretiei erau mult mai multe. M-am gandit ca daca dosarul este la secretara sef, si am o sansa sa termin pana in ora 14 mai am o sansa sa ajung la rectorat cu el.

Am stat la coada 45 de minute.

Ora 13: 30 - O secretara scoate capul dupa usa in fata careia asteptam si incepe sa strige:

• Doamna Ivan ?

Un student mai glumet, care in ciuda caldurii, aglomeratiei si a starii de nervozitate care plutea in aer, isi pastra inca simtul umorului ii spune:

• Eu sunt Ivan. Sigur cautati o doamna ?
• Nu ai cum sa fi tu! ii raspunde acid secretara.

Prin jur se aud chicote infundate.

Apare vestita doamna Ivan si se strecoara cu greu prin multimea de studenti osanditi la asteptare.

• Poftiti doamna ! ii spune secretara.

Si apoi catre noi :

• Domna are o problema nerezolvata de o saptamana.

Asadar aceasta era explicatia pentru faptul ca o pofteste sa intre inaintea noastra in birou. Iar noi, studentii, care avem probleme nerezolvate de aproape 10 luni de zile, stam la rand la usa si asteptam ca prostii.

Ajung intr-un tarziu in fata . Intra ultima persoana din fata mea.

Ora 13:50 Intru in birou. Carmen vb la telefon. Astept sa termine.

• Ce doresti domnisoara ? ma intreaba ea.

Si incep sa-mi repet poezia pentru a treia oara.

• Au plecat ieri niste acte dar nu stiu daca era si dosarul tau cu ele. Trebuie sa o intrebi pe Lucretia. Du-te la rand la ghiseu ca nu pot sa o deranjez acum.
• Am venit la dvs. in ideea in care daca mai este dosarul aici sa il ridic pana in ora 14 ca sa mai pot ajunge cu el la rectorat.
• Nu te pot ajuta. Numai Lucretia stie ce s-a intamplat.
• Bine, multumesc ! spun eu si parasesc biroul.

Dupa ce trec de zecile de studenti inghesuiti ajung intr-un tarziu la ghiseul nr. 2 si incep sa astept. Erau multe persoane in fata mea. Deja asteptasem mai mult de 45 de minute la o coada degeaba. Urma probabil o asteptare la fel de lunga.

Dupa vreo 15 minute o vad pe Lucretia iesind de la secretariat cu un registru in mana. Nu am fost pe faza si nu am apucat s-o abordez. Dar am inceput sa stau la panda si peste vreo 10 minute cand s-a intors, m-am dus buluc peste ea. A urmat o discutie de vreo 5 minute pe care voi incerca sa o reproduc intocmai:

• Buna ziua, ce s-a intamplat cu dosarul meu ?
• A venit ieri curierul si dosarul tau a plecat.
• Si in cat timp ma pot duce la rectorat ?
• Stai asa ca este o problema .

Va dati seama ca am inceput sa ma albesc la fata.

• Ce problema ?
• Rectoratul a trimis dosarul inapoi . S-a schimbat o denumire in stampila si in loc de “specializare” trebuie sa trecem “domeniu” si din pacate trebuie sa refacem toate actele, sa luam din nou semnaturi, si abia dpa aceea dosarul va pleca din nou spre rectorat.

Reactia de uimire si de surpriza abia m-au lasat loc sa pronunt un “Poftim ?!” stins si anemic. Nu imi venea sa cred… asteptasem 10 luni sa fie gata dosarul meu. Si acum urma sa mai astept inca pe atat sa fie refacut .

Lucretia vb dar eu nu o mai auzeam. Adica o auzeam dar nu mai intelegeam ce spune. M-am dezmeticit dupa cateva secunde.

• Trebuie sa o suni la rectorat pe doamna Lizet, imi spunea ea, atingandu-ma pe mana ca si cum ar fi vrut sa puncteze ceva. Era o atingere care ma enerva si ma intriga dar uimirea si surpriza erau prea mari ca sa mai reactionez.
• Lucretia vino la ghiseu ! Nu vezi ca stau sudentii si te asteapta ? zice o alta secretrara scotand capul dupa usa.

Discutia cu Lucretia mai continua aproximativ un minut dar fara nici un element folositor pentru mine.

Lucretia pleaca si eu raman cu gandurile mele. Dupa o ora si jumatate de asteptat prin fata ghiseelor nu am rezolvat nimic. Din contra: se pare ca voi mai astepta cateva luni bune.

Deja imi derulam prin minte discutii viitoare cu Lucretia :

“- Nu este decanul sa semneze. Mai dureaza.

• Nu a venit curierul. Mai dureaza.”

si cu rectoratul :

“- Nu a sosit dosarul dvs. Va rugam sa sunati la facultate.”

Plec spre casa resemnata si hotarata sa las totul in plata Domnului, dupa luni de zile de telefoane, invoiri de la servici, drumuri, consum de nervi si disperare.

Pentru toti cei care au patit lucruri similare sau care au o sclipire de inteligenta si au un sfat pentru mine, astept astept sugestiile voastre.

Pentru mine e clar un lucru: mai usor ar fi sa la spun sa pastreze diploma decat sa mai pierd inca 10 luni chinuindu-ma sa o ridic.

Probabil ca intr-o viata viitoare o voi primi.

Sfarsitul ultimului episod din prima serie

Eu, secretarele si facultatile - Episodul 2 - Prima serie

Marti 3 0ctombrie 2006

Ora 09:45 – Sun la facultate. Linia libera. Formez interiorul secretarei. Telefonul suna dar la capatul firului niciun raspuns. Inchid si astept sa treaca de ora 10 ca sa sun din nou. Am mai sunat inainte de ora 10 si niciodata nu a raspuns nimeni. Concluzia: programul secretarelor este de la ora 10 la ora 16. Saracutele de ele …

Ora 10:00 – Fromez din nou nr. Vorbesc cu Lucretia.

• Buna ziua. V-am sunat sa va intreb daca a plecat dosarul meu.
• Nu a plecat pentru ca nu a venit curierul.
• Si cand credeti ca trebuie sa vina ?
• Astazi.
• As vrea sa va intreb ceva daca se poate.
• Da, spune-ti.
• Curierul vine cand il chemati sau cand vrea el?
• Ar trebui sa vina in fiecare zi.
• Sa inteleg ca si-a luat concediu sase zile?
• Stii ce ? O sa incerc sa vb cu secretara sef sa vedem daca poti sa vi tu sa il ridici si sa-l duci la rectorat.
• Bine. Cred ca ar fi ultima solutie, pentru ca acum cateva luni cand am fost acolo si nu primisera dosarul, m-au sfatuit sa il aduc eu personal.
• Da, sa vedem daca se poate.

Si spunand asta, imi da un numar de telefon la care sa o gasesc pe secretara sef ( numar pe care nu il mai stie multa lume ) si ma sfatuieste sa o sun peste 5 minute pentru ca momentan este ocupata cu un profesor. Peste 10 minute incep sa dau iar telefoane. Am sunat la nr. pe care mi l-a dat Lucretia. Nu a raspuns nimeni. Am inceput sa sun pe numarul pe care sun de obicei. Ce credeti ? Da… Ati ghicit : toate liniile ocupate. Si asa am tinut-o vreo 20 de minute. In final am facut o pauza sa-mi calmez nervii.

10:32 Reiau telefoanele. Dupa vreo 10 apeluri nereusite, in sfarsit, suna ! Si cand asteptam sa raspunda robotul si sa aud binecunoscuta voce masculina care spunea :”Ati sunat la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala. Va rugam formati interiorul sau asteptati ca apelul dvs sa fie preluat”, aud o voce feminina care spune: “Post telefonic deranjat temporar.” Va dati seama ca am fost la un pas sa nu scot telefonul din perete si sa incep sa-l calc in picioare.

Respir adanc, numar pana la 5 si imi spun :”Nu-i nimic. Inca mai am numarul secretarei sef, care mi l-a dat Lucretia. Sun, dar nu raspunde nimeni.

Ora 11:00 Sun din nou la Lucretia. Nu mai este post telefonic deranjat. Reusesc sa vb din nou cu ea.

• Nu am reusit sa vorbesc cu doamna secretar sef.
• De ce, mami ? ma intreaba ea dulce. ( Fac o mica paranteza . Secretara asta are un comportamant atat de ciudat si instabil incat nu mai mai mira nici daca imi spune “iubita”. Pentru mine e de mult clar ca ori nu e in toate mintile, ori e drogata)
• Nu raspune nimeni. Am sunat de mai multe ori.
• Nu se poate. Acela este numarul. Si este si nr. de fax.
• Va spun: am sunat de mai multe ori si nu a raspuns nimeni. Ati reusit sa vb dvs ?
• Nu. Stai ca ma duc acum sa vad.

Pleaca si vine peste doua minute.

• A zis ca poti sa vi sa-l iei. Intre orele 13-15 azi.
• Nu pot azi, pentru ca nu pot pleca de la servici.
• Maine atunci. Si suna-ma inainte sa vedem poate vine curierul azi pana la 4.
• Pe la ce ora sa va sun.
• Dupa 9.
• Bine, multumesc.

“OK. Imi spun. Maine trebuie sa ma invoiesc de la servici. Floare la ureche! Doar lucrez doar de 7 zile. Dar nu-i nimic. Ma invoiesc maine ca sa duc dosarul la rectorat, si ma mai invoiesc apoi sa il duc inapoi la rectorat, unde ma mai duc inca o data ca sa ridic diploma.

In fine. Vom trai si vom vedea !

11:11 minute. Sun la rectorat sa vad cand au program. Sun de doua ori . telefonul suna in gol. Apoi aud tonul

11:17 minute. Formez din nou nr. rectoratului. Imi raspunde in sfarsit o doamna. Ii pun problema mea si imi raspunde ca ma asteapta intre orele 12-14.

Ramane deci sa astept ziua de maine sa incep serviciul de curier. ☺ Aaaaa era sa uit: Trebuie sa ma invoiesc toata ziua de la servici pentru ca dimineata mai am ceva de rezolvat. Si tocmai am aflat ca o sa-mi taie ziua de la salariu. Ca doar am bani ! Ce stiti voi ?

- Va urma -