4 Octombrie 2006
Dupa cum v-am mai spus, azi mi-am luat liber. Pana la pranz cand trebuia sa ajung la secretariat mi-am mai rezolvat si alte treburi.
Ora 12:51 – Ajung la facultate. (Asta dupa ce am sunat la facultate de pe mobil, pentru ca eram pe strada, si cand am cerut cu Lucretia mi s-a spus sa sun dupa 3 pentru ca acum este program cu studentii, foarte ciudat pentru ca era abia 11 30 si mi s-a inchis pentru a doua oara telefonul. ) Asa … ajung la facultate. Cand am urcat la secretariat, mi-am dat seama ca nici astazi nu voi rezolva nimic, deoarece etajul 2 era ticsit cu studenti. Nu aveai loc sa arunci nici un ac. Si studentii inca mai veneau. Mai aveam exact o ora si 5 minute sa ajung la rectorat cu dosarul. Pentru cateva secunde am vazut negru in fata ochilor si toul a inceput sa se invarta cu mine. Ce sa fac ? Vad la un moment dat ca se elibereaza un fotoliu. Ma arunc in el si incep sa ma gandesc.
“Sa sun nu are rost pentru ca am mai sunat si mi-au inchis telefonul. Sa stau la coada iarasi nu are rost pentru ca pana ajung in fata se face doua si se inchide la rectorat si oricum iesea din discutie pentru ca la fiecare coada erau 25-30 de persoane cel putin. Sa plec si sa renut… iarasi nu-mi convenea. Deodata imi vine ideea sa ma duc sa vad cat
de mare este coada la secretara sef. Ajung acolo si cum vad ca erau doar vreo 12 persoane, nici nu mai stau pe ganduri si ma si postez la rand si incep sa astept, pentru ca la ghiseul Lucretiei erau mult mai multe. M-am gandit ca daca dosarul este la secretara sef, si am o sansa sa termin pana in ora 14 mai am o sansa sa ajung la rectorat cu el.
Am stat la coada 45 de minute.
Ora 13: 30 - O secretara scoate capul dupa usa in fata careia asteptam si incepe sa strige:
- Doamna Ivan ?
Un student mai glumet, care in ciuda caldurii, aglomeratiei si a starii de nervozitate care plutea in aer, isi pastra inca simtul umorului ii spune:
- Eu sunt Ivan. Sigur cautati o doamna ?
- Nu ai cum sa fi tu! ii raspunde acid secretara.
Prin jur se aud chicote infundate.
Apare vestita doamna Ivan si se strecoara cu greu prin multimea de studenti osanditi la asteptare.
- Poftiti doamna ! ii spune secretara.
Si apoi catre noi :
- Domna are o problema nerezolvata de o saptamana.
Asadar aceasta era explicatia pentru faptul ca o pofteste sa intre inaintea noastra in birou. Iar noi, studentii, care avem probleme nerezolvate de aproape 10 luni de zile, stam la rand la
Ajung intr-un tarziu in fata . Intra ultima persoana din fata mea.
Ora 13:50 Intru in birou. Carmen vb la telefon. Astept sa termine.
- Ce doresti domnisoara ? ma intreaba ea.
Si incep sa-mi repet poezia pentru a treia oara.
- Au plecat ieri niste acte dar nu stiu daca era si dosarul tau cu ele. Trebuie sa o intrebi pe Lucretia. Du-te la rand la ghiseu ca nu pot sa o deranjez acum.
- Am venit la dvs. in ideea in care daca mai este dosarul aici sa il ridic pana in ora 14 ca sa mai pot ajunge cu el la rectorat.
- Nu te pot ajuta. Numai Lucretia stie ce s-a intamplat.
- Bine, multumesc ! spun eu si parasesc biroul.
Dupa ce trec de zecile de studenti inghesuiti ajung intr-un tarziu la ghiseul nr. 2 si incep sa astept. Erau multe persoane in fata mea. Deja asteptasem mai mult de 45 de minute la o coada degeaba. Urma probabil o asteptare la fel de lunga.
Dupa vreo 15 minute o vad pe Lucretia iesind de la secretariat cu un registru in mana. Nu am fost pe faza si nu am apucat s-o abordez. Dar am inceput sa stau la panda si peste vreo 10 minute cand s-a intors, m-am dus buluc peste ea. A urmat o discutie de vreo 5 minute pe care voi incerca sa o reproduc intocmai:
- Buna ziua, ce s-a intamplat cu dosarul meu ?
- A venit ieri curierul si dosarul tau a plecat.
- Si in cat timp ma pot duce la rectorat ?
- Stai asa ca este o problema .
Va dati seama ca am inceput sa ma albesc la fata.
- Ce problema ?
- Rectoratul a trimis dosarul inapoi . S-a schimbat o denumire in stampila si in loc de “specializare” trebuie sa trecem “domeniu” si din pacate trebuie sa refacem toate actele, sa luam din nou semnaturi, si abia dpa aceea dosarul va pleca din nou spre rectorat.
Reactia de uimire si de surpriza abia m-au lasat loc sa pronunt un “Poftim ?!” stins si anemic. Nu imi venea sa cred… asteptasem 10 luni sa fie gata dosarul meu. Si acum urma sa mai astept inca pe atat sa fie refacut .
Lucretia vb dar eu nu o mai auzeam. Adica o auzeam dar nu mai intelegeam ce spune. M-am dezmeticit dupa cateva secunde.
- Trebuie sa o suni la rectorat pe doamna Lizet, imi spunea ea, atingandu-ma pe mana ca si cum ar fi vrut sa puncteze ceva. Era o atingere care ma enerva si ma intriga dar uimirea si surpriza erau prea mari ca sa mai reactionez.
- Lucretia vino la ghiseu ! Nu vezi ca stau sudentii si te asteapta ? zice o alta secretrara scotand capul dupa usa.
Discutia cu Lucretia mai continua aproximativ un minut dar fara nici un element folositor pentru mine.
Lucretia pleaca si eu raman cu gandurile mele. Dupa o ora si jumatate de asteptat prin fata ghiseelor nu am rezolvat nimic. Din contra: se pare ca voi mai astepta cateva luni bune.
Deja imi derulam prin minte discutii viitoare cu Lucretia :
“- Nu este decanul sa semneze. Mai dureaza.
- Nu a venit curierul. Mai dureaza.”
si cu rectoratul :
“- Nu a sosit dosarul dvs. Va rugam sa sunati la facultate.”
Plec spre casa resemnata si hotarata sa las totul in plata Domnului, dupa luni de zile de telefoane, invoiri de la servici, drumuri, consum de nervi si disperare.
Pentru toti cei care au patit lucruri similare sau care au o sclipire de inteligenta si au un sfat pentru mine, astept astept sugestiile voastre.
Pentru mine e clar un lucru: mai usor ar fi sa la spun sa pastreze diploma decat sa mai pierd inca 10 luni chinuindu-ma sa o ridic.
Probabil ca intr-o viata viitoare o voi primi.
Sfarsitul ultimului episod din prima serie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu